Globalizarea fiind un fenomen actual, controversat, cu o multitudine de conotatii si cu reverberatii in toate domeniile vietii, suscita extrem de multe analize. Cu toate ca este un proces problematic, contradictoriu si generator de tensiuni, a devenit o adevarata lozinca, sta pe buzele tuturor, e un „paspartu' (Z. Bauman), capabil sa deschida portile tuturor misterelor prezente si viitoare. •'
Procesul de globalizare este caracterizat prin cresterea interdependentelor la nivel global, dominatia corporatiilor multinationale, prin dezvoltarea retelelor de comunicare globala, liberalizarea; pietelor, libera circulatie a capitalurilor, informatiilor persoanelor si marfurilor, intensificarea concurentei la nivel global, comprimarea timpului si spatiului datorita dezvoltarii tehnice, fara egal in instorie a telecomunicatiilor,afirmarea culturii contractului, existenta unei limbi universal acceptata (engleza), raspandirea problemelor legate de sanatate (boli transmisibile ce nu pot fi controlate -gripa aviara, vaca nebuna-, experimente genetice, etc) sau de ecologie, precum si de luarea deciziilor la nivel global de catre organisme suprastatale,-Uniunea Europeana, NATO, UNESCO, etc, afectarea suveranitatii nationale, a identitatilor culturale si sprirituale.
Multi autori au incercat sa defineasca fenomenul din punctul de vedere al domeniului reprezentat de ei, astfel:
A. Giddens defineste globalizarea „ca intensificarea relatiilor sociale la nivel mondial, intensificare ce leaga localitati indepartate intr-un asemenea mod incat evenimentele locale sunt modelate de evenimente ce se petrec la mare distanta si invers' (Giddens, 2000) {vezi Butterfly Effect); Roland Robertson, unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai globalizarii, il defineste ca, procesul prin care oamenii sunt 'incorporati unei singure societati umane', societatea globala, „global world', si vorbeste despre o cultura globala. George Soros, afirma ca „globalizarea reprezinta miscarea libera a capitalului insotita de dominatia crecanda a pietelor financiare globale si a corporatilor multinationale asupra economiilor nationale. McLuhan care introduce metafora satului global, ca expresie a vecinatatii, a apropierii datorate mijloacelor electronice de comunicare, considera ca lumea tinde sa devina un sistem economic, socio-politic si cultural unic. Aparitia si dezvoltarea noilor tehnologii, in care informatia si cunoasterea joaca un rol crucial, si trecerea de la societatea moderna si economia industriala la societatea post-moderna si economia post-industriala au dus la cresterea proceselor interrelationate la nivel global, la redefinirea spatiului si timpului, de fapt la comprimarea spatiului si timpului (Z. Bauman).
Oricare ar fi domeniul de abordare a acestui fenomen: economic, cultural, politic sau social, se pot identifica cateva directii esentiale. Astfel sunt unii autori care leaga globalizarea de procesul modernitatii (A. Giddens, I. Wallerstein, R. Robertson, etc); acestia sustin si teza conform carei globalizarea este un fenomen de uniformizare culturala, economica, politica, etc. si vorbesc de de-localizare, altii vad in globalizare un proces de accentuare a diversitatii, intelegand lumea ca un ansamblu de entitati, de moduri de viata specifice, si vorbesc de re-localizare; altii considera ca mai curand putem vorbi de „glocalizare', hibridizare, a modurilor de viata, asadar de complementaritatea celor doua dimensiuni. (Jan Pieterse) si nu in ultimul rand cei care leaga fenomenul preponderent de ideea de post-modernitate. (Z. Bauman, M. Castells, D. Bell, J. Baudrillard etc).
Care sunt dimensiunile globalizarii?
Arjun Appadurai vorbeste de cinci dimensiuni ale fenomenului: etnospatiul, tehnospatiul, finanspatiul, mediaspatiul si idiospatiul. Procesul antreneaza transformari tehnice, economice si culturale care submineaza si relativizeaza importanta granitelor intre state. Exista o lume financiara globala, care presupune „miscarea cu o viteza enorma a unor sume imense de bani prin institutiile nationale'. Astfel, globalizarea economica si financiara, presupune depasirea limitelor statelor si pietelor nationale, prin mobilitatea capitalurilor si aparitia companiilor multinationale, al caror teren de operare este intreg globul pamantesc;
Un alt exemplu este peisajul etnic sau miscarea unui numar mare de oameni in intreaga lume: turisti, refugiati, imigranti, muncitori, care au creat adevarte „cartiere etnice' in societatiile de „imprumut', fapt care poate sa afecteze politica statelor si dintre state. Spatiul tehnologic se refera la faptul ca tehnologia inalta (mecanica si informationala) se misca cu o viteza extraordinara netinand cont de granite. Spatiul ideilor include, concepte si imagini referitoare la: libertate, bunastare, independenta, reprezentare si mai ales democratie. Spatiul media se refera atat la cresterea distributiei de informatii (prin ziare, magazine, televiziune, etc) si cresterea numarul indivizilor care are acces la aceste informatii, cat si la imaginile despre lume create de media. Este vorba de societatea informationala, despre care vorbeste si Daniel Bell.
2. O alta modalitate de clasificare:
Globalizare tehnologica si informationala, prin care s-a creat o infrastructura comunicationala fara precedent in istoria lumii umane (ex. Internetul), de care beneficiaza mai ales tarile de la centru, ce permite emiterea catre orice parte si receptarea din orice parte a globului, instantanee, de informatii.
Un alt aspect important al acestui fenomen este domeniul simbolic, al vehicularii de informatii. Dezvoltarea retelelor de comunicare globala a schimbat sensul notiunii de comunicare si i-a conferit conotatii noi. Circulatia bunurilor simbolice se realizeaza astazi intr-un flux international, dupa .mecanisme care se afla in legatura cu legile unei piete globale.
Globalizarea culturii, a stilurilor de viata si mentalitatilor, care a determinat aparitia culturii globale, emanatie a vestului, care poate avea ca consecinta 'stingerea' traditiilor culturale locale sub invazia unor bunuri si servicii de provenienta occidentala. Datorita faptului ca aceste produse se bazeaza pe un puternic suport publicitar, ele devin extrem de seducatoare pentru consumatori; in consecinta imprumutul de produse de consum, modele de comportament, stiluri in moda, sarbatori, etc. devine o practica universala
Alaturi de dimensiunea economica, culturala si informationala se plaseaza si cea politica. Astfel, se vorbeste de o separare intre natiune si stat, intre cele doua nu mai exista o relatie de stransa legatura cum se intampla in modernitate. Acum natiunea nu mai poate castiga prea mult din legatura sa stransa cu statul; nici statul nu mai poate astepta prea multe de la potentialul mobilizator al natiunii de care are din ce in ce mai putina nevoie, pe masura ce averea tarii nu se mai masoara prin calilntea, cantitatea si moralul fortei de munca, ci prin capacitatea tarii de a atrage fortele mercenare ale capitalului global. O serie do decizii si de activitati vitale pentru stat nu se mai realizeaza in interiorul granitelor acestuia, ci se deplaseaza la nivel global. Statele sunt mai degraba preocupate acum de controlarea si dirijarea fluxurilor economice, culturale si umane si mai putin de aspectele legate de granite si teritoriu. Globalizare politica, insemnand de fapt extinderea la scara mondiala a modelului statal democratic si aparitia unor structuri superstatale (prin disparitia comunismului si a oricarei alternative puternice fata de capitalismul occidental, lumea este deschisa mai mult ca oricand globalizarii);
); Perspective teoretice asupra globalizarii
Este necesar, sa includem in analiza globalizarii cateva teorii celebre ale modernizarii, care surprind elemente ale procesului de globalizare, dar nu vorbesc explicit despre el, si care ne ajuta sa intelegem mai bine fenomenul: este vorba de teoria rationalitatii lui Max Weber, si teoria tranzitiei de la comunitate la societate, a lui Ferdinand Tonnies (Comunitate si societate, 1887).
Procesul rationalitatii este legat de ideea de standardizare, in cadrul caruia Weber descrie modul in care lumea occidentala a reusit sa devina din ce in mai rationala, adica dominata de eficienta, previzibilitate, calculabilitate si tehnologii care controleaza oamenii. Din punctul de vedere a lui George Ritzer, mcdonaldizarea (unul dintre aspectele globali zarii) reprezinta o extindere a teoriei rationalitatii. Daca pentru Weber modelul rationalitatii a fost birocratia, pentru Ritzer restaurantul fast-food este modelul mcdonaldizarii.
In ciuda avantajelor pe care le ofera, sistemele rationalizate au si efecte negative, in primul rand dezumanizarea. De altfel si Weber a vorbit de „ colivia de fier' rationalitatii. El, anticipase o societate in care principiile rationalitatii vor domina din ce in ce mai multe sectoare ale vietii: institutii de invatamant, locuri de munca, locuri de recreere, etc, in consecinta lumea devene din ce in ce mai dezvrajita. Astfel, o lume dominata de farmec, magie, mister este inlocuita de o lume in care totul este logic, clar dar mai ales standardizat.
In centrul teoriei lui Ferdinand Tonnies se afla dualitatea comunitate-societate in care sunt analizate, vointa organica si vointa reflectata/chibzuita. in comunitate „omul este unit cu ceilalti chiar si atunci cand este separat de ei'. in societate „omul este separat de ceilalti chiar si atunci cand este impreuna cu ei'. Comunitatea se propaga prin trei exprimari relationate: legatura de sange, de vecinatate, si cea spirituala (memoria colectiva). Prototipul relatiei societale este relatia capitalist (in sensul lui K.Marx- cei care detin mijloacele de productie) si muncitor, iar in acesta relatie cei doi stau separati , iar separarea lor este conditia esentiala a relatiei, este o relatie contractuala. Societatea desubtantializeaza omul si provoaca, o explozie a falsului produs de reproducerea aoriginalului. Una din cele mai cunoscute teorii ale globalizarii ce vine in continuarea conceptiei marxiste (paradigma. marxista a globalizarii se bazeaza pe raspandirea pietei la nivel mondial), este teoria sistemului mondial modern. Miscarea mondialista reprezentata de Immanuel Wallerstein, considera ca lumea actuala s-a dezvoltat prin expansiunea sistemului capitalist, dupa un model stratificat in centre, semiperiferii si periferii.
Pentru I. Wallerstien economia capitalista mondiala este contextul social global care conditioneaza celelalte dimensiuni ale vietii sociale cum ar fi realitatea politica si culturala. Ideea centrala regasita aici este ca lumea devine mai uniforma si standardizata prin sincronism economic, cultural si comercial cu Vestul dezvoltat, cu 'centrul', si ca globalizarea e strans legata de modernitate. Procesul de globalizare inseamna expansiunea modelului social occidental, „exportul' sau din tarile de la „centru' spre cele de la „periferie' si implantarea, importul, adoptarea, si autohtonizarea acestuia de catre cele din urma.
Anthony Giddens afirma ca „ Globalizarea este o consecinta a modernitatii'. In lucrarea „The Consequences of Modernity', conceptualizeaza globalizarea ca si produsul sau chiar echivalentul modernitatii localizand inceputurile acestui proces in secolul XIX. Problemele acestei viziuni asupra lumii sunt conceptualizarea globalizarii ca o emanatie a Vestului. Ea nu reprezinta decat o exacerbare a paradigmei modernitatii (care apartine Vestului): economia capitalista moderna, statul natiune, rationalitatea stiintifica in forma tehnologiei moderne,' individualismul,, economism, liberalism, secularism, tehnicism, cultul noului, etcTeoriile de factura postmoderna - J. Baudrillard, D. Harvey, M. Castells, Z. Baumann, D. Bell, D. Kellner, s.a - alatura globalizarea societatii post-industriale, tehno-societatii in care tehnologia, cunoasterea si informatia sunt principiile organizante centrale. Partizanii rupturii postmoderne in evolutia istorica a societatii argumenteaza ca dezvoltarile in cadrul capitalismului' transnational produc o noua configuratie globala a post-fordismului si/sau post-modernisrhului. (ex. Harvey D.)
D. Kellner incearca sa propuna o perspectiva care sa nu neglijeze achizitiile teoretice anterioare oferind un nou concept pentru a facilita intelegerea globalizarii: conceptul de tehnocapitalism. Acest concept ar indica o noua configuratie a societatii capitaliste in care cunoasterea bazata pe stiinta si tehnologie, computerizare si automatizarea muncii, tehnologia informatiei si multimedia, joaca un rol important in procesul de productie, rol similar cumva cu rolul jucat de mecanizare in etapele timpurii ale capitalismului. Acest proces genereaza odele noi de organizare sociala, diverse forme culturale si stiluri de viata, conflicte, s.a. „Cheia intelegerii globalizarii este teoretizarea sa ca produs al revolutiei tehnologice si a restucturarii globale a capitalismului in care se impletesc elemente economice, tehnologice, politice, culturale'
Pentru teoreticieni ca J. Baudrillard tehnologia informatiei si imitatia/simularea au patruns in fiecare dimensiune a societatii si au creat un nou mediu social. Baudrillard pretinde ca in miscarea catre postmodernitate umanitatea a depasit conceptiile moderne si lumea modernitatii. Aceasta aventura postmoderna e marcata de o implozie a tehnologiei care genereaza o noua specie post-umana si o lume post-moderna.
Z. Baumann are o viziune asupra globalizarii in care accentul e pus pe individualizare, viteza de schimbare si de miscare a societatilor si actorilor sociali generata atat de libertatea capitalurilor cat si de marile salturi tehnologice ce duc sau au dus la nesiguranta, la comprimarea timpului si a spatiului: „a fi local intr-o lume globalizata este un semn de inadecvare sociala si de degradare'.
M. Castells intelege economia si cultura globala prin prisma conceptului de societatii de retea bazata pe tehnologia informatiei si noile moduri de comunicare. Globalizarea implica atat piete capitaliste cat si relatii sociale si schimburi de produse, tehnologie, idei, forme de cultura si oameni in afara granitele nationale. Transmutatiile in tehnologie si capital participa impreuna la crearea unei lumi interconectate si globalizate. Revolutia tehnologica ce consta in crearea retelelor computerizate de comunicare, transporturilor si interschimb se afla la baza economiei globalizate alaturi de expansiunea unui sistem de piata capitalist la nivel mondial
CARE SUNT EFECTELE GLOBALIZARII?
Globalizare este un proces cu doua sensuri, are doua laturi contradictorii -una care se refera la tendinta spre omogenizarea stilurilor de viata la scara palnetara, cealalta se refera la procesul opus, de trezire a etnosubstatului popoarelor atrase in curentul sau. Astfel putem afirma ca ceea ce se intampla cu lumea poate fi caracterizat mai degraba cu termenul de etnoglobalizare, cum propune Ilie Badescu, decat cu cel de globalizare, care descrie numai una din laturile procesului de mondializare. (termenul utilizat in literatura francofona).
Astfel efectele procesului sunt: pe de o parte legate de faptul ca lumea se integreaza, devine din ce in ce mai unitara (se globalizeaza), si pe de alta parte, in acelasi timp se diferentiaza din ce in ce mai mult. Globalizarea poate fi asemuita cu lupta biblica dintre David si Goliat, este vorba de lupta dintre global si local, universal si particular. Iar subiectul luptei este convingerea popoarelor non-occidentale ca adoptarea valorilor, institutiilor Occidentului este imorala, pentru ca, niciodata copia nu a fost mai valoroasa sau mai ravnita decat
originalul.
Thomas Friedman in „Lexus si maslinul' explica acesta dubla orientare a globalizarii printr-o metafora. „Lexusul este simbolul pietelor globale in expansiune, corporatiilor multinationale si tehnologiile computerizate, prin care urmarim un nivel de trai mai inalt.' Metafora maslinului se refera la „ ceea ce ne inradacineaza si ne ancoreaza, ne identifica si ne localizeaza in acesta lume, fie ca este vorba de o familie, o comunitate, un trib, o religie, de cele mai multe ori un loc numit „acasa''.' (Thomas Friedman, 2001.)
Procesul de uniformizare
Efectul omogenizarii si standardizarii stilului de viata, este considerat de majoritatea ca un rezultat negativ al globalizarii. Acest efect e determinatde fenomene ca: mcdonaldizare si coca-colonizare. Criticile fata de acest efect al globalizarii au fost extrem de vehemente avand in vedere ca uniformizarea se manifesta in toate aspectele vietii sociale, materiale sau nonmateriale.Procesul de stergere a granitelor intre state, creeaza teama de pierdere a identitatii culturale, de standardizare a stilului de viata, a mentalitatilor.
Pe acesta directie, unii considera ca globalizarea inseamna occidentalizare. Multa lume vorbeste despre globalizare ca despre americanizarea modului de viata la nivel mondial. Explicatii precum teza imperialismului cultural au devenit extrem de influente. Aceasta teza accentueaza pe cresterea dominatiei Statelor Unite in arena economica si culturala internationala si vorbeste despre 'stingerea' traditiilor culturale locale sub invazia unor bunuri si servicii de provenienta occidentala, datorita faptului ca aceste produse se bazeaza pe un puternic suport publicitar,
Nathan Gardels constata ca America a devenit nu numai singura supra-putere militara si economica, ci „multumita Hollywodului, companiei Microsoft si postului CNN, ele (Statele Unite ale Americii) domina si meta-universul imaginilor si informatiei'. Puterea de atractie, fata de Occident este legata in primul rand de atractivitatea democratiei americane, si in consecinta de valorile promovate de aceasta ideologie. Lumea este deschisa mai mult ca oricand acestor procese, (pe fondul disparitiei comunismului, si in general a oricarei alternative de opozitie fata de capitalismul american), iar principala opozitie va putea veni de la nivel local. :
F. Fukuyama cu lucrarea „Sfarsitul istorii si ultimul om', 1992, (dar si alti autori A. Giddens, Ernest Gellner), incununeaza perspectiva liberala asupra globalizarii (care elogiaza omogenizarea ) care considera ca, rationalizarea, capitalismul, vor duce la prosperitate universala, pace si libertate. Toti acestia considera ca umanitatea va deveni o lume unitara, chiar unica, ca universalismul se va produce implacabil, dar in acest caz conotatiile sintagei universalism sunt pozitive.
Astfel teza „sfarsitului istoriei' lui Francis Fukuyama leaga discursul despre globalizare de caderea cortinei de fier, si anume triumful democratiei liberale asupra ideologiilor rivale precum monarhia, fascismul si mai ales comunismul. Democratia liberala fiind prezentata ca „ forma finala de guvernare umana', iar rezultatul fiind „sfarsitul istoriei', pentru ca democratia liberala nu are contradictii interne care sa declanseze propria prabusire: „ daca ne aflam intr-un punct in care nu ne putem imagina in nici un fel, un viitor fundamental mai bun decat actuala stare de lucruri, atunci trebuie sa luam in considerare posibilitatea ca Istoria insasi sa fi ajuns la un capat'
Teza „sfarsitului istoriei' idealizeaza dogmatic democratia liberala si liberalismul economic. „Sfarsitului istoriei' este prezentat ca o elogiere a globalizarii capacitatilor sistemului capitalist occidental de a solutiona nevoi economice si politice'.
Daca in trecut Occidentul in general si Statele Unite in special .au fost percepute drept modele pentru restul lumii, astazi omogenizarea determinata de procesul occidentalizarii, este vazuta de tot mai multa lume ca un efect negativ. Universalizarea civilizatiei fast-food, (aparitia in toata lumea a restaurantelor McDonald's) omniprezenta unor magazine care vand imbracaminte de ultima moda americana, muzica si filme occidentale, sunt tot atatea posibile de a atenta la identitatea culturala a societatilor.
Cultura McDonalds - o cultura indiferenta, americana, omogenizata, o cultura de consum, manipulanta, anitinationala, sustiniuta de forte economice si tehnologice, (Tiberiu Brailean, 2004)
S, Huntington critica vehement asetiunea conform careia, Cultura occidentala este si ar trebui sa fie cultura intregii lumi. Cei care adopta acesta pozitie sunt partizanii ideii ca cultura coca-cola ar trebui sa se raspandesca spre binele tuturor: „ cultura popoarelor occidentale , in special cea americana, a impresurat lumea sub forma fast-food-lui, a imbracaminti, a muzicii pop, a filmelor, a bunurilor de consum imbratisate din ce in ce mai entuziast de toate continentele' (Huntington, 1996, 28).
Huntington considera ca acesta teza care proiecteaza, imaginea unei lumi occidentale omogene si universale este nechizuita, arogante, falsa si periculoasa. A bea coca- cola nu face pe nimeni sa gindeasca la fel ca americanii. Difuzia bunurilor materiale nu e suficienta pentru a altera esential baza culturala a societatilor receptoare.
Asistam la un bombardament mediatic, in care tehnicile de seductie si de manipulare au devenit extrem de subtile, flatand ego-ul fiecaruia cu o oferta de vise si iluzii, de sperante si promisiuni. In aceste conditii, identitatile se pierd in ceata, reperele traditionale dispar, si peste tot vedem doar egoism, insingurare, care dau nastere unor fome aberante de fanatism, fundamentalism, terorism.
Si la nivel individual sunt resimtite efectele negative ale culturii McDonalds, avem de a face cu un individ dezradacinat, aservit tehno-stiintei si interesului economic, de fapt este „ultimul om' despre care vorbeste Fukuyama, un om lipsit de scrupule morale sau religioase, golit de cultura.
Globalizarea a condus la accentuarea polarizarii dintre bogati si saraci, la perpetuarea inegalitatilor sociale, exploatarea celor slabi, la internationalizarea violentei, poluare, la efectul de satglobal al mass/media, etc.
Printre aspectele pozitive ale omogenizarii, putem enumera accesul imediat si neingradit la informatie si comunicare, mobilitate crescuta, cresterea tolerantei fata de ceea ce este „strain', raspandirea statului bunastarii si cresterea calitatii vietii, si poate cel mai important, faptul ca este o sursa de crestere economica, ce permite patrunderea unor noi tari si populatii pe piata mondiala, deci sansa de depasire a conditiei de tari periferice.Globalizarea ofera nu numai mijloacele de raspandire pe glob a modului de viata occidental, dar si mijloacele, pentru tarile „periferice', de a-si face cunoscuta cultura proprie la nivel mondial, de a patrunde in circuitul cultural mondial. in acest sens, „campul de productie restransa' (vezi Pierre Bourdieu) poate deveni un instrument de diseminare, prin extinderea cercurilor sale la nivel global; „producatorii' au posibilitatea de a cauta si inchega legaturi de parteneriat cu „producatori' din alte „campuri', de a se face cunoscuti si apreciati, de a-si prezenta astfel ideile, realizarile si in cele din urma cultura. Depinde de fiecare societate cum stie sa se foloseasca de oportunitati pentru a-si afirma si a-si face cunoscuta specificitatea.
Procesul de indigenizare
O serie de autori subliniaza insa ca procesul de globalizare a determinat un puternic curent de revitalizare a diferentelor, accentuand asupra aspectelor care tin de diversitate. „Globalizarea divide si uneste in egala masura,' (Bauman). in paralel cu ridicarea la nivel planetar a afacerilor, a comertului si a informatiilor, s-a pus in miscare un proces de „localizare', de fixare in spatiu. Printre cei care adopta aceasta pozitie se numara si Anthony Giddens care afirma ca presiunea pentru autonomie locala si identitate culturala regionala creste. Arjun Appadurai sustine ca 'problema centrala a interactiunilor globale este astazi tensiunea dintre omogenizarea si eterogenizarea culturala'. Martin Albrow afirma ca tinta globalizarii este multicultui alismul, „ pluralismul eurilor.
A. D. Smith propune conceptul „ redesteptarii etnice'care pare a insoti globalizarea ca umbra pe om, proces care desemnneaza reactia etno-sustratului etniilor, popoarelor in fata globalizarii. De ce? Pentru ca globalizarea, care este un fenomen de deconstructie etnoculturala, economica, institutional-edeologica, atinge elememtele substratul etnospiritual (simboluri, mituri, memoria comuna, ritualuri, etc), de asemenea substratul etnosocial ( economia natioanala, cultura publica de masa, apartenenta teritoriala, etc) substratul etnopolitic (centralizarea politica a sisitemul de distributie a drepturilor si obligatiilor).
De ce asistam la un proces de redesteptare a identitatilor etnoculturale? La acesta intrebae raspunde si I. Badescu: pentru ca globalizarea poate afecta centrii noologici (spirituali), cum ii numeste Ilie Badescu, de care depinde echilibrul memoriei colective. Care sunt acesti „ centrii noologici'? Miturile, credinta religioasa , sarbatorile populare, traditii, memoria colectiva. Iar ]n aceste conditii societatile amenintate au luat atitudine.
Indigenizarea are si aspecte negative, un exemplu ilustrativ in acest sens fiind principala forta de contra-modernizare actuala, fundamentalismul islamic cu variantele sale extreme , terorism extins la scala globala.
Procesul de hibridizare
Daca intelegem aceste aspecte ca fiind polare, probabil adevarul este undeva la mijlocul axei omogenizare - indigenizare, pentru ca ambele directii sunt reale. Consider insa mai avantajoasa conceptualizarea coexistentei omogenizarii si eterogenizarii, prezentata de catre R. Robertson si Z. Bauman sub denumirea de „glocalizare' (o interactiune complexa intre global si local). R. Robertson afirma ca suntem martori si participanti la un proces care presupune interconditionarea dintre 'universalizarea particularului si particularizarea universalului', un fenomen in care universalul si particularul se completeaza reciproc. Putem avea o puternica omogenizare a anumitor aspecte ale vietii si in acelasi timp o puternica eterogenizare, indigenizare a altor aspecte. Un exemplu in acest sens este patrunderea modurilor de productie si produselor standardizate pe pietele statelor-natiune dar si adaptarea lor in acelasi timp la cerintele si specificitatea pietei locale.
Combinarea celor doua dimensiuni este prezentata nuantat de Jan N. Pieterse care
vorbeste de globalizare ca hibridizare structurala, adica mod de separare a practicilor
j sociale si culturale din formele existente si recombinarea lor in practici si forme noi. Cei care
sustin aspectul eterogenizarii prin globalizare, afirma ca hibridizarea (combinarea
elementelor standardizate cu cele locali), de Iu nivel locul este un indiciu al limitelor
imperialismului cultural.
A. Smith arata ca trasaturile culturii inculcate de civilizatia fast/food sunt: lipsa memoriei colective, este o cultura nonpersonala, fara legaturi spatiale si temporale, efectul unei asemenea culturi este o „paracultura', este hibridizarea identitati nationale.
Cultura globala in viziunea lui Smith este „compusa dintr-un numar de componente ambivalente, chiar hibride: motive si stiluri traditioanle locale, nationale; un discurs modern, stiintifc, o cultura aconsumului de masa constand din bunuri de piata standardizate, imagini, practici si sloganuri; si dintr-o interdependenta a tuturor acestor elemente pe tot globul, bazata pe presiunea unificatoare a telecomunicatiilor si sistemelor informatizate'
Trebuie apoi sa recunoastem ca in zilele noastre cultura media este forma dominanta de socializare, fiind - indiscutabil - un agent al globalizarii; e drept, nu printr-o indoctrinare ideologica rigida ci prin consumul culturii occidentale, in special a divertismentului.
Si Emil Hurezeanu este parizanul ideii de hibridizare „cum convergenta pare a fi metafora acestui inceput de mileniu, logica agreaza - aparent - hibridizarea, metisajul cultural, ideologiile „combinatorii'.Teoriile dependentei au aparut ca alternativa la cele dezvoltarii ca proces de modernizare si industrializare, speculand mai ales incapacitatea acestora de a explica dezvoltarea diferentiata a tarilor avansate si a celor subdezvoltate. Sursele teoriilor dependentei au fost.constituite de analizele empirice asupra tarilor din America Latina, dar si de teoria marxist-leninista a imperialismului.
Daca teoriile modernizarii cautau cauzele ne-dezvoltarii in caracteristici interne ale societatilor, teoriile dependentei muta accentul pe relatiile dintre state, ca si pe neadecvarea interna a modelului modernizarii pentru tarile Lumii a Treia, dat fiind ca istoria acestora a cunoscut o etapa straina civilizatiei vestice: colonizarea.in 1950, preluand un argument specific teoriilor modernizarii, ECLA (Comisia Economica a ONU pentru America Latina) critica modul de structurare a diviziunii internationale a muncii, care facea din tarile Lumii a Treia simpli furnizori de materii prime pentru marile centre economice ale lumii.
Acestea prelucrau materia prima si desfaceau o parte din productie in tarile slab dezvoltate intr-un schimb inegal ce adancea treptat decalajele de dezvoltare la nivel international. ECLA a propus o strategie de dezvoltare a tarilor latino-americane axata pe reducerea importurilor de materiale prelucrate prin inlocuirea acestora cu productia proprie, stimuland astfel industrializarea. Guvernele urmau sa joace un rol activ, intervenind pentru a reglementa comertul exterior si dirijand catre investitiile in tehnologie profitul obtinut din vanzarea materiilor prime (Prebisch, 1950). Instabilitatea politica a tarilor latino-americane, dar si concurenta tarilor dezvoltate au facut ca proiectul ECLA sa esueze, desi a avut rezultate notabile in anii '60 indeosebi in Mexic si Brazilia.
Analizand situatia din America Latina, Andre Gunder Frank (1966) observa ca subdezvoltarea isi gaseste radacinile in istoria fiecarei societati, in faptul ca unele societati - in special fostele colonii - nu se pot dezvolta independent datorita dependentei economice si financiare fata de vechile lor metropole. Acestea le-au modelat in trecut structura economica, transformandu-le in tari furnizoare de materii prime desfacute exclusiv pe piata pusa la dispozitie de metropola, in timp ce importurile de produse finite se realizau doar de la furnizorii din tara colonizatoare. Chiar si dupa obtinerea independentei si suveranitatii politice, dependenta de metropola s-a perpetuat datorita situatiei monopoliste existenta atat pe pietele de desfacere, cat si in ce priveste importul.
Frank construieste o teorie a dependentei elaborata in jurul ipotezei ca „in contrast cu dezvoltarea metropolelor care nu sunt sateliti ai nimanui, dezvoltarea satelitilor este limitata de statutul lor de sateliti' (1966, p.23). Fundamentele teoriei sunt de natura empirica si provin indeosebi din exemplu sud-american. Tarile satelit provin in general din foste colonii sau posesiuni ale metropolelor, dar nu numai. Ele sunt inferioare din punct de vedere al productivitatii economice, al acumularii de capital si al tehnologie.i, fiind constranse la o perpetua „dezvoltare a subdezvoltarii' prin migrarea continua a; resurselor umane si a capitalului financiar catre tarile dezvoltate. Inegalitatile de control asupra resurselor si predominanta relatiilor feudale intregesc tabloul. in aceste conditii, economiile lor predominant agrare nu se pot industrializa, neavand cum sustine dezvoltarea sociala. Productia lor este constituita de materii prime exportate apoi in metropolele europene in schimbul produselor prelucrate industrial. „Satelitii cunosc o dezvoltare economica cu atat mai puternica, in special dezvoltarea industriala capitalista clasica, cu cat legatura lor cu metropola este mai slaba' (p. 24). Legatura mai slaba presupune o libertate mai mare in selectia pietelor si in acumularea de capital, posibilitatea reinvestirii profiturilor permitand dezvoltarea manufacturiera si industrializarea. Astfel, tarile din America Latina au reusit cresteri importante mai ales atunci cand metropolele lor europene s-au aflat in criza: in timpul recesiunii spaniole din secolul XVII, a razboaielor napoleoniene, a recesiunii din anii '30 si a celor doua razboaie mondiale. Frank sesizeaza (oarecum discutabil) ca regiunile neintegrate in comertul mondial, care nu au fost sateliti ai nimanui (precum Japonia restauratiei Meiji) sunt cele care au reusit sa se dezvolte si sa avanseze tehnologic la nivele similare cu cele ale Europei Vestice. Declinul ratelor de dezvoltare din America Latina, ofera un argument suplimentar pentru a doua ipoteza sugerand ca refacerea legaturilor cu metropola - slabite provizoriu de criza acesteia - face ca dezvoltarea sa nu mai fie la fel de rapida sau chiar sa inceteze sub impactul concurentei. in fine, „in prezent, regiunile cele mai subdezvoltate si mai apropiate de feudalism sunt cele care au avut legaturile cele mai puternice cu metropolele lor in trecut' (p. 27). Pentru acestea, intreaga piata de desfacere a fost asigurata automat, iar deprinderile de a identifica alte piete nu s-au mai dezvoltat sau materiile prime in cauza nu erau cautate pe alte piete.
Theotonio Dos Santos (1971) este cel ce a sistematizat teoria dependentei observand ca dependenta coloniilor si tarilor satelit de fosta metropola este una tripla: economica (industriala), financiara si tehnologica, insistand pe acest al treilea aspect pentru a argumenta asupra noilor forme de dependenta.
Alaturi de analizele fostelor colonii, o a doua sursa pentru teoriile dependentei este constituita de argumentul asupra imperialismului ca ultim stagiu al relatiilor de productie capitaliste sugerat de Marx si dezvoltat cu precadere de Lenin. Marx a notat ca, in stadiile sale tarzii, capitalismul presupune concentrarea capitalului si a productiei, piata incepand sa fie dominata de monopoluri, de trusturi ingloband atat divizii productive, cat si companii financiar-bancare. Aceste corporatii extrem de puternice tind a fi concentrate in mainile clasei bogate (din tarile avansate) acre incepe sa exploateze din ce in ce mai puternic clasa saraca. in mod similar, teoria dependentei imagineaza dependenta tarilor subdezvoltate si in curs de dezvoltare (tarile periferice) fata de cele dezvoltate (centrul). Asa cum noteaza Cardoso (1972), dependenta periferiei fata de centru se realizeaza cu ajutorul burgheziei din tarile periferice, cea care' intermediaza intregul comert exterior profitand de pe urma acestuia. In interiorul tarilor satelit apare astfel o a doua relatie de dependenta, cea a saracilor fata de bogati, inegalitatea dintre cele doua grupuri crescand odata cu decalajul de dezvoltare dintre tarile metropola si cele periferice. Dupa cum sesizase si Frank (1966), inegalitatea interna ridicata determina si este cauzata de subdezvoltare. Apare astfel o cerc al dublei dependente care face ca iesirea din starea de subdezvolare sa fie extrem de dificila.
| Modelul mai rafinat al lui Cardoso indica, asa cum observa Alvin So (1990), o noua orientare aparuta in anii 70 in teoriile dependentei. Aceasta incepe sa acorde atentie si efectelor colonialismului asupra modului de organizare interna si asupra structurii sociale a fostelor colonii. Guillermo O'Donell (1978) noteaza de exemplu ca statele sud-americane au devenit niste societati dominate autoritar de elite birocratice, excluziunea politica si economica a maselor constituind regula. Dezvoltarea este astfel blocata de actiunea birocratiei care profita de pe urma situatiei existente.
Immanuel Wallerstein [1974] propune si el o abordare interesanta a explicatiei dezvoltarii prin intermediul teoriilor dependentei. Pornind de la existenta unui sistem mondial global, bazat pe relatii de schimb capitaliste, Wallerstein remarca tri-modalidatea acestui sistem: alaturi de statele centru si de cele periferice, el mai semnaleaza existenta unor state semi-periferice, absolut necesare pentru a asigura echilibrul sistemului. Necesitatea existentei statelor semi-periferice deriva din ratiuni politice (opereaza ca si „clasa de mijloc' reducand posibilele tensiuni si polarizarea intre statele bogate si cele sarace), dar mai ales economice (mutarea tehnologiilor mai vechi in statele semi-peri feri ce permite mentinerea tehnologiilor de varf in tarile centrale, astfel ca productivitatea muncii sa fie ridicata, permitand existenta unor salarii ridicate si evitarea crizelor politice interne si a recesiunii). Pentru Wallerstein, fara schimb inegal progresul nu poate fi posibil, nefiind posibila extinderea diviziunii muncii si obtinerea de profit (2000, p. 239). Tarile semi-periferice depind de tarile centrale si pot juca rol dominant in relatia cu tarile periferice. Spre deosebire de tarile centrale in care cu cat balanta comerciala e mai echilibrata, cu atat ele cresc, in tarile semi-periferice, indiferent de balanta comerciala, comertul extern nu permite dezvoltarea. Calea cea mai buna de a creste profitul marginal este aceea de a cuceri piata interna pentru produsele interne, de unde necesitatea politizarii deciziei economice si a interventiei statale, mai ales la momentul trecerii din starea de stat semi-perific catre stat central.
Desi explicarea dezvoltarii prin intermediul teoriilor dependentei au vizat mai ales exemplu concret al Americii Latine, studii influente au fost produse si pentru Africa (vezi Amin, 1972), India (de exemplu, Baran, 1957) si Asia de Sud-Est (vezi de exemplu Gold, 1986).
Diferenta care separa teoriile dependentei de cele ale modernizarii in explicarea dezvoltarii consta in localizarea cauzelor subdezvoltarii ca fiind externe in primul caz si interne in cel de-al doilea. Implicatia doctrinara este imediata: doctrinele dependentei sustin protectionismul, in timp ce cele ale modernizarii incurajeaza liberul schimb ca agent al difuziunii inovatiilor. Pentru adeptii doctrinei dependentei, dezvoltarea depinde de interventia puternicii a «Rutului, numai astfel putand II depasit obstacolul relatiei monopoliste dintre metropole si tarile periferice. Obtinerea independentei politice si economice, diminuarea legaturilor cu fostele metropole, asigurarea eliminarea inegalitatilor interne in controlul resurselor constituie conditii sine qua non ale dezvoltarii.
Teoria dependentei cunoaste o extensie in planul inegalitatilor sat-oras. Asa cum remarca Frank (1966), orasul are o pozitie dominanta in relatia sa cu satul, fiind mai potent financiar si mai dezvoltat economic. Asa cum arata teoria industrializarii, orasul are rolul de a integra populatia in economia moderna, actionand ca un magnet in atragerea de forta de munca si capital. Riscul este cel al exacerbarii discrepantelor locale intre ariile urbane si cele rurale aflate intr-o relatie tip metropola-satelit care poate genera subdezvoltarea zonelor rurale periferice. O atenta politica de dezvoltare regionala poate preveni si corecta un astfel de risc. tat teoriile modernizarii, cat si cele ale dependentei se concentreaza asupra dezvoltarii statelor-natiune, in timp ce teoria sistemului mondial muta accentul pe relatiile dintre state si pe dezvoltarea globala a intregii umanitati, evolutia fiecarui stat fiind tratata ca element secundar al evolutiei sistemului mondial.Teoriile dependentei si cea a sistemului mondial sunt percepute in general ca explicatii pesimiste ale dezvoltarii, care lasa putine sanse de crestere pentru tarile periferice' sau semi-periferice. in schimb explicatia modernizarii este considerata a fi versiunea optimista a dezvoltarii statelor natiune.
Toate cele trei explicatii trateaza statul natiune ca actor cheie in procesul de dezvoltare, considerand interventionismul statal ca de la sine inteles, reflectand spiritul epocii in care s-au nascut.
Constituirea si evolutia geopoliticii ca disciplina de sine-statatoare
Intr-una dintre cele mai frecvente definitii, geopolitica este descrisa ca fiind stiinta care studiaza raporturile dintre geografia statelor si politicile specifice dezvoltate de acestea din urma. Continutul acestui termen a castigat noi dimensiuni si intelesuri in semantica politico-diplomatica a secolului XX. Substantivul geopolitica si adjectivul geopolitic au devenit aproape nelipsite inr explicitarile facute diferitelor evolutii internationale in cercurile academice, jurnalistice si, desigur nu in ultimul rand, politice. Reliefarea rolului jucat de factori geopolitici asupra vietii umane nu a fost o 'inventie' a secolului XX. Analizele si constatarile mai multor savanti, indeosebi din istoria moderna a umanitatii, au relevat influenta jucata in relatiile internationale de elemente ale geografiei fizice precum, climat, relief, resurse naturale, dar si continua lor diminuare, frontiere vulnerabile, rute de transport si comunicatii, potential agricol, etc. Introducerea celor de mai sus intr-o inductie logica ne conduce la concluzia ca factorii de putere sunt in buna masura dependenti de cei geografici. Acceptarea acestei concluzii ca premiza general-valabila a rezultat in formarea unei viziuni spatiale sau geocentrice ca instrument de cercetare si metoda fundamentala a interactiunii factorilor • umani cu geografia fizica.
Este usor de sesizat ca, provenienta semantica a geopoliticii se gaseste in combinarea a doi termeni distincti, geografie si politica. De altfel, constituirea geopoliticii ca disciplina specifica a fost initial perceputa ca rezultat al dezvoltarii cercetarilor dintr-o ramura subsecventa geografiei, geografia politica, Ulterior s-a constatat ca noua disciplina, care a inceput sa se a Urme de la sfarsitul secolului al XlX-lea si sa fie consacrata in deceniul al treilea al secolului XX, a avut si alte surse formative, care proveneau clin mai multe arii de studii, precum climatologia si studiul evolutiei factorilor de mediu in relatie cu activitatile umane. Aceste din urma tematici au fost surclasate o buna perioada de timp in dezvoltarea geopoliticii de subiectul clasic al raporturilor de interdependenta dintre constituirea si exercitiul puterii, respectiv, avantajele/dezavantajele conferite, in acest sens, de conditiile si realitatile din natura. in ultimele decenii, s-a produs insa o revenire in atentia acordata preocuparilor privind evolutia mediului inconjurator, fapt care a si produs o largire semnificativa a agendei subiectelor abordate in geopolitica.
Inventatorul termenului geopolitica a fost politologul suedez Rudolf Kjellen. El a utilizat pentru prima data aceasta formulare in 1899, denumind astfel o stiinta in formare, al carui scop era sa analizeze statele plecandu-se de la premiza ca acestea sunt organisme geografice sau fenomene ale spatiului. Kjellen se inscria in acest fel intr-o paradigma, ce fusese deja construita in geografia politica germana de Karl Ritter si Friedrich Ratzel, si care arata ca se creeaza o legatura vie intre comunitatile umane si mediul locuit de acestea. Originile intelectuale ale geopoliticii nu s-au redus insa la acest tip de abordare si au fost mult mai indepartate.
Dupa cum si evolutia geopoliticii a cunoscut etape distincte de dezvoltare:
1. Etapa premoderna, in care s-au evidentiat contributiile aduse de Aristotel si Jean Bodin. Filozoful grec a luat in discutie mai multe teme care astazi pot fi categorisite ca geopolitice. Aristotel a aratat cu o argumentatie convingatoare ca exista o relatie fundamentala intre caracterul diferitelor comunitati umane si spatiul locuit de acestea. Conform lui, trei lucruri ii puteau face pe oameni buni si virtuosi si situa o anumita societate si in apropierea stadiului de stat ideal: natura, habitatul si principiul rational. in demonstratia sa, Aristotel a subliniat rolul jucat de clima in directia asigurarii/defavorizarii obtinerii subzistentei populatiei; teritoriu omogenitatea/eterogenitatea acestuia influentand aceleasi caracteristici ale populatiei, respectiv ale statului in cauza; locatie geografica element proponderent in formarea caracterului national (el a exemplificat prin faptul ca popoarele situate in apropierea marilor erau predispuse sil dezvolte relatii comerciale, la cunoastere si comunicare, deci mai adaptabile). in limitele cunoasterii sale, Aristotel si-a exprimat preferinta pentru un teritoriu statal, izolat geografic, care sa favorizeze autarhia, ca mijloc de preintampinare a influentelor , externe nefaste.
Circa 1800 de ani mai tarziu, Jean Bodin a considerat intr-o masura mai accentuata decat Aristotel ca mediul natural influenteaza profund caracterul national, energia umana si chiar intelectul. Dupa Bodin, spatiul cel mai favorabil locuirii umane si construirii unui sistem politic bazat pe lege si justitie se situa intre limitele nordice ale climatului temperat si cele sudice ale climatului tropical. El a facut si o comparatie transanta intre cele doua extremitati: pe cand populatiile locuitoare ale regiunilor nordice si muntoase erau suscitate de climat si geografie sa se manifeste disciplinat si rational, cele situate in sudul calduros se remarcau prin dezordine si lipsa initiativei. O remarca asemanatoare ii apartine lui Montesquieu, care a indicat ca popoarele ce locuiau in zonele calduroase erau suscitate la lenevie din cauza climei.
Montesquieu a fost admiratorul declarat al entitatilor politice si insulare din Europa de vest, al caror spatiu redus, in comparatie cu marile intinderi din Europa estica si Asia, a contribuit pozitiv la crearea spiritului de libertate si independenta politica.
2. Etapa moderna, care a condus la formarea geopoliticii, s-a incadrat cronologic intre sfarsitul secolului al XlX-lea si primele decenii ale veacului urmator. in aceasta perioada s-au conturat si cristalizat trei directii predilecte de abordare a studiilor' geopolitice: cele care urmareau raporturile dintre . istoria umana si mediul ambiental; cele care au evoluat de la geografia politica la teoriile statal-organiciste; cele strategice. Cu toate ca, nu se pot opera delimitari nete, trebuie precizat ca prima si a treia dintre aceste directii de cercetare s-au dezvoltat in lumea anglo-saxona, in timp ce a doua s-a manifestat cu predilectie in lumea germana. La dezvoltarea geografiei politice, cu metodologii, conceptii si scopuri specifice daca ne raportam la cele germane, o
- contributie importanta au adus-o geopoliticienii francezi, precum Vidai de la Blache, Emile-Felix Gauthier sau marele istoric Fernand Braudel.
3. Etapa contemporana a geopoliticii a inceput inca in decursul celui de-al doilea razboi mondial, dar dezvoltarea acestei discipline a fost marcata de numeroase controverse. Datorita asocierii geopoliticii prin renumita scoala germana cu politica nazista, studierea acestei discipline a fost abandonata in Europa pentru cateva decenii. Geopolitica a evoluat insa dincolo de Oceanul Atlantic, in S.U.A., ulterior si in Marea Britanie si tarile vest-europene in forma studiilor strategice si geostrategice. in pofida marginalizarii, pentru o perioada, a termenului de geopolitica, epoca postbelica a consacrat si validat utilitatea si importanta acestor preocupari. Controlul si folosirea spatiilor terestre, maritime, aeriene si chiar a spatiului cosmic au devenit obiectivele fundamentale, ale marilor puteri, indeosebi. Formele cele mai concrete de exprimare a viziunilor geopolitice au fost transpuse in realitatile politicii internationale prin conceptiile de securitate nationala ale celor doua supraputeri, S.U.A. si U.R.S.S. si a blocurilor politico-militare formate in jurul lor.
Dimensiunea dominanta a chestiunilor si obiectivelor de natura militara a inceput sa isi piarda din consistenta si suprafata din deceniul al saptelea al secolului XX, dupa ce destinderea a dislocat etapa de maxima tensiune a razboiului rece. Noul curs al relatiilor internationale a condus si la reabilitarea termenului de geopolitica, datorita, mai cu seama, readucerii in actualitate a unor teme de interes global, care fusesera prezente si in abordarile initiale ale disciplinei: diminuarea resurselor naturale, explozia demografica, modificarile climaterice cauzate de • atrocitatile umane, fenomenul poluarii, etc.
Sfarsitul razboiului rece a avut intre consecinte deloc paradoxal o crestere a succesului termenului si a preocuparilor de geopolitica. intr-una dintre cele mai reputate lucrari metodologice din domeniu (Yves Lacoste, Dictionnaire de geopolitique, Paris, 1993), geopolitica este descrisa ca fiind o conceptie generala care ia in calcul si analizeaza actiunile tuturor actorilor prezenti pe scena internationala. A gandi geopolitic, sublinia autorul mai sus citat, inseamna a fi interesat de planurile concurentilor imediati si potentiali, a tine cont de eterogenitatea spatiala si culturala, de conditiile naturale si capacitatile specifice ale diferitilor actori, de diversitatea etnica, religioasa si istorica si de discrepantele economice ale lumii in care traim.
2. Scoala geopolitica germana
Asa cum am mai aratat, geopolitica s-a constituit ca disciplina prin eforturile unor savanti care au provenit din arii culturale (si de cercetare) diferite. Cu toate acestea, consacrarea noii discipline, la putin timp dupa finalul primului razboi mondial, a fost atribuita, aproape exclusiv, scolii geopolitice germane. Perceptia respectiva a fost cauzata de preocuparile intense si numeroasele lucrari consacrate unor subiecte din acest domeniu de autori si cercetatori din lumea germana. Fondul intelectual care a generat aceste demersuri trebuie raportat la etapa istorica parcursa de societatea si statul german din a doua jumatate a secolului al XlX-lea. :
CE ESTE UNIUNEA EUROPEANA?
Uniunea Europeana (UE) reprezinta rezultatul unei asocieri a 25 de state situate pe continentul european, ce ocupa o suprafata de peste 4 milioane de km2, cu aproximativ 460 milioane de locuitori.
CUM S-A CONSTITUIT UNIUNEA EUROPEANA?
La data de 9 mai 1950 ministrul de externe al Frantei, Robert Schuman, a propus un plan pentru constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). Dupa cum se observa in schema de mai jos, aceasta a stat la baza Uniunii Europene de astazi.
CARE SUNT MOMENTELE EXTINDERII UNIUNII EUROPENE?
Extinderea Uniunii Europene este un proces continuu. Principalele momente ale extinderii sunt urmatoarele:
> 1951 - Germania, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg pun bazele Uniunii Europene (UE - 6)
> 1973- adera Marea Britanie, irlanda, Danemarca. (UE - 9)
> 1981- adera Grecia. (UE -10)
> 1986- adera Spania si Portugalia. (UE -12)
> 1995- adera Austria, Suedia si Finlanda. (UE - 15)
> 2004 - adera Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Lituania, Estonia, Letonia, Cipru si Malta. (UE - 25)
> 2007 - data prevazuta pentru aderarea Romaniei si Bulgariei.
CARE SUNT INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE?
Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor astfel incat in domenii specifice, de interes comun, deciziile sunt luate la nivelul institutiilor europene.
Principalele trei institutii decizionale sunt: Parlamentul Uniunii Europene, Consiliul Uniunii Europene si Comisia Europeana. Aceste institutii elaboreaza politici si adopta acte (regulamente, decizii, directive) care sunt aplicate pe tot teritoriul Uniunii Europene
.
Parlamentul European Reprezinta conform Tratatului de la Roma „popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene'. Parlamentul European este singura institutia a Uniunii Europene ai carei membri sunt alesi direct de catre cetatenii statelor membre. Parlamentu European se reuneste in plen la Strasbourg, o saptamana in fiecare luna. Atributii: Functia legislativa Functia bugetara, Controlul politic asupra institutiilor.
Comisia Europeana- Institutie independenta din punct de vedere politic,
Atributii:- Elaboreaza propunerile legislative, gestioneaza si implementeaza politicile si bugetul UE >Aplica legislatia Uniunii Europene (alaturi de Curtea de Justitie) Reprezinta Uniunea Europeana la nivel nternational. Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles. Comisia Europeana are in prezent, 25 de membri cate unul din fiecare stat membru.
Consiliul Uniunii Europene Se' mai numeste si consiliul de Ministri. Este format din ministri, reprezentanti ai statelor membre. Componenta Consiliului variaza in functie de problematica abordata. Atributii: Functie legislativa si de adoptare a bugetului Uniunii Europene, impreuna cu Parlamentul European Coordoneaza politica economica, externa, si juridica a Uniunii Europene. Presedintia este detinuta de fiecare stat membru prin rotatie, timp de sase luni.
Alatur de acestea trei, in Uniunea Europeana functioneaza o serie de alte institutii comunitare precum: Curtea de Justitie a Comunitatii Europene, Tribunalul de Prima Instanta, Curtea Europeana de Conturi,. Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor, Banca Centrala Europeana, Mediatorul European, Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara, Oficiul pentru Armonizare Interna, Oficiul Comunitar pentru Varietati Vegetale, Agentia Europeana pentru Mediu, s. a.
CARE SUNT SIMBOLURILE UNIUNII EUROPENE?
Steagul, cu cele 12 stele, asezate in cerc, pe un fond albastru, semnifica unitatea si identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezinta solidaritatea si armonia, iar stelele, in numar de 12, reprezinta perfectiunea. Imnul Uniunii Europene este: Oda bucuriei
Consiliul Europei a decis, in 1972, ca 'Oda bucuriei' (parte din Simfonia a IX-a compusa de Ludwig van Beethoven) sa devina imnul sau, iar in 1985, Statele Membre l-au adoptat, ca imn oficial al Uniunii Europene.
Tratatul de la - Maastricht din 1.992 introduce Uniunea Economica si Monetara si pune bazele monedei unice. in decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unica sa poarte numele de 'euro'. incepand cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis in circulatie.
Deviza Uniunii Europene este: Unitate in diversitate
A fost folosita pentru prima data in 2000 (cu aproximatie) si a fost pentru prima data mentionata oficial in Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, incheiat in 2004. Semnificatia devizei este ca, prin Uniunea Europeana, europenii isi unesc eforturile pentru a lucra impreuna pentru mentinerea pacii si pentru prosperitate, si ca numeroasele culturi, traditii si limbi diferite care coexistain Europa sunt un atu pentru continentul nostru.2
> Ziua Europei: 9 mai
in aceasta data se aniverseaza primul pas facut catre constituirea Uniunii Europene de ministrul de externe al Frantei, Robert Schuman in 9 mai 1950.
CE INTELEGEM PRIN VALORI EUROPENE3?
Valorile, au caracter de repere absolute4 sau principii generale despre ceea ce este dezirabil5, orientand optiunile si actiunile oamenilor si grupurilor. Ele pot fi intelese ca niste criterii, recunoscute de catre comunitate sau societate, care stau la baza deciziilor personale. Altfel spus ele reprezinta aprecierea pe care un subiect o manifesta fata de un obiect (lucru, idee, atribut, relatie).dupa criteriul satisfacerii unei nevoi sau unui ideal impartasit social.
Pentru a avea o imagine a ceea ce Uniunea Europeana considera a fi valori europene, cel mai bun punct de plecare il constituie Constitutia Europeana, care, enunta inca din Partea l„ Titlul I, Articolul I -2, numit Valorile Uniunii urmatoarele:
„Uniunea se intemeiaza pe valorile respectarii demnitatii umane, a libertatii, democratiei, egalitatii, statului de drept, precum si pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care apartin minoritatilor. Aceste valori sunt comune statelor membre intr-o societate caracterizata prin pluralism, nediscriminare, toleranta, justitie, solidaritate si egalitate intre femei si barbati.'
5.7 CE ESTE POLITICA AGRICOLA COMUNA?
Politica Agricola Comuna (PAC) este o modalitate de abordare a problematicii domeniului agricol la nivelul Uniunii Europene, care se regaseste intr-o serie de reglementari si legi aplicate in tarile membre.
> Principiile dupa care se ghideaza PAC sunt urmatoarele:
■Sv Piata unica europeana (libera circulatie a produselor agricole prin stabilirea de preturi comune si organizatii/institutii comune)
>& Favorizarea produselor ce provin din Comunitatea Europeana prin protejarea pietei interne fata de produsele importate
a Finantarea politicilor comune din bugetul comunitar
> Obiectivele PAC sunt:
1% Asigurarea unui standard ridicat de viata a comunitatii agricole/ implementarea unei agriculturi care sa respecte mediulinconjurator/ Stabilizarea pietelor si imbunatatirea calitatii produseloragricole/ Cresterea vitalitatii zonelor rurale si a productivitatii / Preocupare pentru bunastarea animalelor
CE REPREZINTA TRATATUL DE ADERARE AL ROMANIEI LA UNIUNEA EUROPEANA?
Tratatul de aderare6 este un document, semnat la 25 aprilie 2005 in Luxemburg, prin care se prevede aderarea Romaniei si a Bulgariei la Uniunea Europeana. Acesta reflecta conditiile aderarii Romaniei (si Bulgariei) la Uniunea Europeana. Prin Tratatul de aderare, tratatele constitutive ale Uniunii Europene7 devin parte integranta a legislatiei Romaniei. Tratatul de aderare este direct aplicabil tuturor cetatenilor Romaniei, creand atat drepturi, cat si obligatii.
Tratatul de aderare al Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana cuprinde: Partile generale (Tratatul propriu-zis, Actul de aderare /. Protocolul de aderare);
> Anexele (masurile convenite in cadrul negocierilor - masuri permanente si masuri temporare)
> Declaratiile.
Tratatul de aderare propriu-zis
Cuprinde sase articole si consacra aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, precum si faptul ca prin aderare cele doua state devin parte la Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa, in conditiile reglementate prin Protocolul anexat la acest Tratat.
Actul de aderare / Protocolul de aderare
Actul de aderare cuprinde modificarile aduse prin aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana tratatelor constitutive in vigoare in prezent: Tratatul privind Uniunea Europeana, Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM).
Protocolul de aderare adapteaza Tratatul Constitutional pentru a face posibila aderarea Romaniei si Bulgariei la acest document.
Anexele
Sunt in numar de 9 si sunt identice pentru cele doua documente, Actul de aderare, respectiv, Protocolul de aderare. Cuprind listele de acorduri si conventii la care Romania si Bulgaria trebuie sa devina parte de la data aderarii, listele documentelor comunitare care trebuie adaptate in vederea luarii in considerare a participarii Romaniei si Bulgariei, precum si masurile convenite in urma negocierii.
Declaratiile
Sunt anexate Tratatului de aderare au caracter politic si nu produc efecte juridice. Astfel, se regasesc urmatoarele documente: Declaratia comuna a statelor membre (UE 25) privind libera circulatie a persoanelor; Declaratia comuna a UE 25 si a Comisiei Europene
Dreptul Uniunii
Constitutia si dreptul adoptat de institutiile Uniunii, in exercitarea competentelor care ii sunt atribuite acesteia, au intaietate fata de dreptul statelor membre.
Personalitatea juridica
Uniunea are personalitate juridica.
Simbolurile Uniunii Drapelul Uniunii reprezinta un cerc cu douasprezece stele aurii pe fond albastru. Imnul Uniunii este extras din „Oda Bucuriei' din Simfonia a DC-a de Ludwig van Beethoven. Deviza Uniunii este: „Unita in diversitate'. Moneda Uniunii este euro. Ziua Europei se sarbatoreste la 9 mai in intreaga Uniune.
TITLUL II DREPTURILE FUNDAMENTALE SI CETATENIA UNIUNII
Drepturile fundamentale ;
(4-) Uniunea recunoaste drepturile, libertatile si principiile enuntate in Carta Drepturilor Fundamentale care constituie partea II.
Geopolitica - teorii, concepte, specific
geopolitica este stiinta dimensiunii spatiale a vietii politice, economice si culturale si religioase a popoarelor, ceea ce implica, altminteri spus, o concepbie despre om ca fiinta. spatiala, ca om spatial, asa cum economia promoveaza ideea unui homo oeconomicus, noologia pe aceea a unui homo religiosus, sociologia pe cea a unui homo socius sau zoon politikon etc
DEFINITIA SI OBIECTIVELE UNIUNII: Instituirea Uniunii: (1) Inspirata de vointa cetatenilor si a statelor Europei de a-si construi un viitor comun, prezenta Constitutie instituie Uniunea Europeana, careia statele membre ii atribuie competente pentru atingerea obiectivelor comune. Uniunea coordoneaza politicile statelor, membre care au drept scop atingerea acestor obiective si exercita in mod comunitar competentele pe care acestea i le atribuie.
(2) Uniunea este deschisa tuturor statelor europene care respecta valorile sale si care se angajeaza sa le promoveze in comun.
Valorile Uniunii
Uniunea «c intemeiaza pe valorile respectarii demnitatii umane, a libertatii, democratiei, egalitatii, stalului tle drept, precum si pe respectureu drepturilor omului, inclusiv n drepturilor persoanelor care apartin minoritatilor. Aceste valori sunt comune statelor membre intr-o societate caracterizata prin pluralism, nediscriminare, toleranta, justitie, solidaritate.si egalitate intre femei si barbati. ,Obiectivele Uniunii
(1) Scopul Uniunii este de a promova pacea, valorile sale si bunastarea popoarelor sale.
(2) Uniunea ofera cetatenilor sai un spatiu de libertate, securitate si justitie, fara frontiere interne, precum si o piata interna in care concurenta este libera si nu este denaturata.
(3) Uniunea actioneaza pentru dezvoltarea durabila a Europei, intemeiata pe o crestere economica echilibrata si pe stabilitatea preturilor, pe o economie sociala de piata foarte competitiva, care tinde spre ocuparea intregii forte de munca si spre progres social, precum si pe un nivel inalt de protectie si de imbunatatire a calitatii mediului. Aceasta promoveaza progresul stiintific si tehnic.
Uniunea combate excluderea sociala si discriminarile si promoveaza justitia si protectia sociala, egalitatea intre femei si barbati, solidaritatea intre generatii si protectia drepturilor copilului.
Aceasta promoveaza coeziunea economica, sociala si teritoriala, precum si solidaritatea intre statele membre.
Uniunea respecta bogatia diversitatii sale culturale si lingvistice si vegheaza la protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural european.
(4) in relatiile cu restul comunitatii internationale, Uniunea isi afirma si promoveaza valorile si interesele. Aceasta contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabila a planetei, solidaritatea si respectul reciproc intre popoare, comertul liber si echitabil, eliminarea saraciei si protectia drepturilor omului, si in special a drepturilor copilului, precum si la respectarea stricta si dezvoltarea dreptului international, iriclusiv respectarea principiilor Cartei Organizatiei Natiunilor Unite. :
(5) Uniunea isi urmareste obiectivele prin mijloace corespunzatoare, in functie de competentele care ii sunt atribuite prin Constitutie.
ARTICOLUL 1-4 Libertatile fundamentale si nediscriminarea
(1) Libera circulatie a persoanelor, serviciilor, marfurilor si capitalurilor, precum si libertatea de stabilire sunt garantate de Uniune si in cadrul acesteia, in conformitate cu dispozitiile Constitutiei.
(2) in domeniul de aplicare a Constitutiei si fara a aduce atingere dispozitiilor speciale ale acesteia, este interzisa orice discriminare bazata pe cetatenie sau nationalitate.
ARTICOLUL 1-5 Relatiile dintre Uniune si statele membre
(1) Uniunea respecta egalitatea statelor membre in fata Constitutiei, precum si identitatea lor nationala, inerenta structurilor lor fundamentale politice si constitutionale, inclusiv in ceea ce priveste autonomia locala si regionala. Aceasta respecta functiile esentiale ale statului, si in special cele care au ca obiect asigurarea integritatii sale teritoriale, mentinerea ordinii publice si apararea securitatii nationale.
(2) in temeiul principiului cooperarii loiale, Uniunea si statele membre se respecta si se ajuta reciproc in indeplinirea misiunilor ce decurg din Constitutie.
Statele membre adopta orice masura generala sau speciala pentru asigurarea indeplinirii obligatiilor care decurg din Constitutie sau care rezulta din actele institutiilor Uniunii.
Statele membre faciliteaza indeplin