Auguste Comte (1798-1857). Este considerat fondatorul sociologiei, el fiind cel care a dat numele domeniului, atentia lui s-a Indreptat asupra Imbunatatirii societatii accentuand asupra studiului stiintific al acesteia. Comte a recomandat sociologilor sa foloseasca ca metode observarea sistematica, experimentarea, analiza istorica comparativa.
Fondatorul sociologiei a Impartit studiul societatii In statica sociala si dinamica sociala. Statica sociala implica acele aspecte ale vietii sociale ce au de-a face cu stabilitatea si ordinea sociala si permite societatilor sa ramana Impreuna si sa dureze. Dinamica sociala se refera la acele aspecte ale vietii sociale ce au de-a face cu schimbarea sociala si dezvoltarea institutionala. Comte considera ca ordinea sociala depindea de existenta comunitatii de idei. de consens si era optimist In privinta dezvoltarii societatii pe termen lung prin progres.
Herbert Spencer (1820-1903). Este un sociolog englez care a vazut societatea ca fiind similara corpului uman. Bazat pe aceasta analogie organica. Spencer vede societatea ca un sistem, un Intreg luat Impreuna cu partile interrelate. Trateaza societatea In termenii de structura si contributii functionale ale structurii care asigura supravietuirea. Prin aceasta se apropie de teoria structural-functionalista. Se spune ca sociologia stiintifica Incepe cu Emile Durkheim Pentru a demonstra acest lucru, vom prezenta pe scurt cateva din lucrarile lui de baza.
„Diviziunea muncii sociale'. Este o lucrare aparuta In 1893. In care Durkheim examineaza conceptul de solidaritate sociala. In societatile timpurii, spune Durkheim, structura sociala era destul de simpla, cu o slaba diviziune a muncii. Oamenii erau angajati In sarcini similare, esentiale. Expresia acestui tip de activitate, Durkheim .1 numit-o solidaritate mecanica. In societatile modeme, In contrast cu cele arhaice, s-a dezvoltat o diviziune a muncii sofisticata care a dus l;i aranjamente sociale complexe, indivizii depind unii de altii, iai expresia acestei dependente, Durkheim a numit-o solidaritate organica „Sinuciderea' este o alta lucrare aparuta In 1897. In aceasl.i lucrare Durkheim da o definitie a sinuciderii: „Orice caz de moarte care rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ Indeplinit de catre victima Insasi si care stie ca trebuie sa produca acest rezultat'. Dupa Durkheim, sinuciderea poate fi Inteleasa ca fiind afectata de diferite forme ale solidaritatii sociale. El arata ca normele sociale regularizeaza comportamentele oamenilor prin semnificati;! valorilor institutionalizate. Durkheim elaboreaza o tipologie a sinuciderii care cuprinde urmatoarele patru categorii: sinuciderea egoista, sinuciderea altruista, sinuciderea fatalista si sinuciderea anomica. Intre aceste tipuri cea mai importanta, sub aspectul dezvoltarii conceptuale, este cea anomica. Anomie Inseamna lipsa normei, iar la Durkheim ruperea coeziunii indivizilor In cadrul unei societati. De obicei, spune Durkheim. Intr-o societate moderna indivizii traiesc Intr-o solidaritate organica, membrii sunt motivati sa 1 oopereze, sa realizeze finalitatile pe care individul nu le poate realiza. Sinuciderea anomica este legata de nivelul integrarii individului In •.ocietate si semnifica incapacitatea de integrare, de asimilare a normelor si valorilor societatii. Sinuciderea anomica se Intampla In N ictatile aflate In criza si In cele aflate In tranzitie.
„Regulile metodei sociologice'. In aceasta lucrare Intalnim
4 Iinitia faptului social care este orice fel de a face, fixat sau nu,
CBpabil sa exercite asupra individului o constrangere exterioara sau
■ 11 e este general pentru o Intreaga societate data, avand totusi o
existenta proprie, independenta de manifestarile sale individuale.
Prima si cea mai fundamentata regula este aceea de a considera faptele
k)i iale ca lucruri. Trebuie sa privim fenomenele sociale In ele Insele,
i' iisate de indivizii constienti care si le reprezinta; trebuie sa le
.ludiem din afara, ca pe niste lucruri exterioare, caci ele ni se
inl.itiseaza In aceasta calitate.
„Formele elementare ale vietii religioase'. Este lucrarea In care Itudiaza, din perspectiva sociologica, functiile pe care le Indeplineste rdigia In societate si analizeaza cu precadere conceptele de sacru si profan.
Max Weber. Despre acest sociolog filosoful german Karl Jaspers BOnsidera ca opera sa este aidoma catedralelor gotice medievale -n.ilucitoare dar neterminate. Etica protestanta si spiritul capitalismului (1904-1905) Max Weber cauta originea rationalismului economic modern ,i civilizatiei capitaliste occidentale, nu atat In factori economici, tehna sau juridici, ci In factori sufletesti, In aptitudinea sau dispozitia omului spre o anumita atitudine si conduita rationala, practica. Religia a fost In trecut factorul determinant al sufletului si al comportamentului uman si de aceea Max Weber s-a aplecat asupra legaturii Intre spiritul economic al unei epoci si religiozitatea ei. El va studia aceast;'i conditionare aratand tocmai interdependenta dintre spirtul economic si protestantismul ascetic. Analiza sa are ca punct de plecare o statistica a profesiilor din Germania si constata o predominare a protestantilor In Intreprinderile economice. Ei ar ocupa functiile conducatoare, fiind In cea mai mare parte capitalisti, pe cand catolicii formeaza marea masa a lucratorilor nespecializati. In prima parte a lucrarii autorul urmareste conexiunea dintre etica, practica si ethosul profesional modern, fundamentul lui religios. Dogma principala a calvinismului ar fi ideea predestinarii: Dumnezeu a hotarat de la Inceput pe cei sortiti sa fie fericiti si pe cei destinati pierzarii. Consecinta acestei conceptii ar fi Inlaturarea oricarei posibilitati de mantuire prin biserica, individul este izolat cu desavarsire. Pacatul cel mai mare, spun calvinista, ar fi pierderea de vreme pentru ca este un timp pierdut pentru glorificarea lui Dumnezeu. Asa se explica apologia muncii de toate felurile la teoreticienii calvinisti. Calvinistul condamna placerile si luxul pentru ca acestea duc la cheltuieli: placerea nu trebuie sa coste nimic. Averea pe care o poseda omul n-ar fi propriu-zis a sa, el fiind, dupa conceptia calviono-puritana. administratorul bunurilor date lui prin gratie divina si datoria lui este sa Inmulteasca averea pe care o are sau cel putin sa o mentina spre gloria lui Dumnezeu. Doua consecinte importante decurg
aici: o limitare a consumului care este redus numai la ceea ce este Iractic si util; asceza protestanta ar fi accentuat fara sa vrea tendinta spre afaceri, aceea ca vedea In castig nu numai ceva legal, ci si ca vedea In el ceva voit de Dumnezeu, o confirmare a convingerii ca individul face parte dintre cei alesi.
„Economie si societate'. In aceasta lucrare regasim teoria autoritatii In viziunea lui Weber.
Pentru Max Weber, autoritatea formeaza samburele socialului. El distinge trei tipuri de autoritate:
1. tipul legal sau rational - expresia lui cea mai pura este birocratismul iar legitimitatea lui se datoreaza credintei In valoarea legilor si normelor;
2. tipul traditional - este forma de autoritate caracteristica trecutului, avand ca baza traditia, obiceiurile;
3. tipul charismatic - legitimitatea lui o da supunerea si Increderea desavarsita In calitatile personale, exceptionale ale conducatorului. fie datorita revelatiei sau magiei (cazul profetului), fie datorita eroismului (conducator militar sau politic).
Autoritatea charismatica. Atentia lui Weber a fost atrasa de studiul
sectelor protestante. In aceste asociatii religioase voluntare, alegerea si
primirea solicitantilor se facea pe baza vocatiei si a charismei. a
(dotatiei religioase deosebite si nu ca In biserici pe baza traditiei si a nasterii. Organizarea lor se sprijinea pe subordonarea deplina fata de conducator, adica fata de profet si discipolii sai apropiati. Max Weber numeste charisma calitatea exceptionala a unei persoane, gratie careia ea este socotita fie ca trimisa direct de Dumnezeu, fie dotata cu forte supranaturale, fiind prin aceasta aclamata In calitate de conducatori. Tipurile charismatice de conducator sunt:
In domeniul religios, profetul si magul; In domeniul militar-politic, regele si seful politic; In statul occidental, seful de partid sau parlamentarul. Legitimitatea acestui tip de autoritate se bazeaza pe Increderea si subordonarea libera a supusilor. Recunoasterea conducatorului ar fi un devotament personal iesit din entuziasm, nevoie sau speranta Importanta ei rezulta din faptul ca In trecut ea era marea forta revolutionara, singurul mijloc de dislocare a traditionalismului.
Ferdinand Tonnies -'Comunitate si societate' (1887) Comunitatea, spune Tonnies, ar Insemna o convietuire durabila si autentica, societatea numai una aparenta si trecatoare. Tonnies analizeaza Intai tipul comunitar. Acest tip postuleaza o unitate perfecta a vointelor omenesti, ca stare originara si naturala. Raporturile comunitare primordiale ar fi cele de sange.
Forta superioara care se exercita asupra celor supusi In cadrul comunitatii. Tonnies o numeste demnitate sau autoritate. Atributele ei fundamentale sunt cele de bunavointa si respect. Exista trei feluri de demnitate: a varstei (demnitatea tatalui si a judecatorului): a puterii demnitatea conducatorului); a Intelepciunii si a spiritului).
Spre deosebire de comunitate. Tonnies vede In societate o structura sociala care nu leaga oamenii In mod esential, fiind dimpotriva despartiti cu toate legaturile care exista Intre ei. Fiecare este pentru sine, totdeauna In stare de tensiune fata de ceilalti. Nu exista
servicii, ajutoare decat In vederea unor contraservicii. Atitudinea este distanta, negativa. Doar In actul de schimb ar mai exista Inca o vointa comuna si obiectiva, Insa ea leaga lucruri si nu oameni si aceasta pe baza de contract.
Pe plan social propriu-zis, societatea s-ar caracteriza prin conventii, prin politete; un schimb de cuvinte si amabilitati, prin care fiecare are pare ca este la dispozitia tuturor, toti parand ca pretuiesc pe (fiecare are ca pe un egal. Fiecare Insa se gandeste la sine urmarindu-si propriile interese. Trecerea de la comunitate la societate se
caracterizeaza din punct de vedere economic ca o trecere de la economia domestica la economia comerciala, de la agricultura la Industrie. Predominarea societatii o marcheaza, dupa Tonnies. triumful Ipiritului comercial. Aceste doua tipuri sociale sunt expresia a doua tipuri de vointa: vointa esentiala, care corespunde comunitatii si vointa arbitrara, care corespunde societatii. Prima o unitate reala si naturala, a doua unitate ideala si facuta. Vointa arbitrara se caracterizeaza prin centralizarea tuturor ideilor si tendintelor In jurul scopului. Fortele centrale ale acestui tip de vointa intentia, calculul, luciditatea. Vointa arbitrara urmareste numai realizarea. Expresia acestei atitudini este goana dupa fericire si vointa de putere. Omul artificial nu cunoaste prieteni sau dusmani, el nu cunoaste decat aliati sau adversari fata de scopul pe care-1 urmareste. Comunitatea ar fi deci rezultatul vointelor esentiale, societatea rezultatul vointelor arbitrare. Cea dintai, o unitate metafizica, dezvolta un sistem de drept care se mai pastreaza In dreptul familial. Cealalta, care este o suma de persoane, da nastere la un sistem de drept a carui expresie caracteristica este dreptul obligatiilor.
Evolutia sociala, spune Tonnies, ar aduce cu sine o disolutie inevitabila a comunitatii si o predominarea societatii, adica o predominare a artificialului asupra naturalului. Factorii hotaratori ai vietii de astazi devin: individul, capitalul, statul modern, orasul mare (distrugatorul poporului) si opinia publica care, ca opinie stiintifica si luminata, Inlocuieste religia, prin mijlocul ei specific, adica presa, tinzand la o republica universala.
Vilfredo Pareto. Este sociolog italian de formatie intelectuala inginereasca. A elaborat un tratat de sociologie In doua volume In anii 1917, 1919.
Pareto considera ca stiinta este un instrument de rationalizare a actiunilor umane generate de starea afectiva a societatii. Societatea In conceptia lui Pareto poate fi definita ca ansamblul actiunilor logice si non-logice, iar sistemul social reprezinta ansamblul interactiunilor dintre elementele societatii. Legea fundamentala a societatii este legea circulatiei elitelor. Elitele se nasc si mor. Se opreste In analiza sa asupra actiunilor non-logice care sunt rezultat al Incercarilor pe care oamenii le fac de a-si rationaliza, de a justifica. In fata celorlalti, propriile lor porniri instinctive, sentimentale. Justificarile care Insotesc actiunile non-logice sunt numite de Pareto derivatii (ideologii). Originea actiunilor non-logice se exprima
americana
Cand sociologia a intrat In secolul XX, sociologii americani s-au
asumat rolul In dezvoltarea ei.
In perioada premergatoare primului razboi mondial, o serie de factori au favorizat dezvoltarea sociologiei In SUA. Acesti factori sunt: industrializarea si urbanizarea, migratia strainilor, problema absortiei si
asimilarii.
Prezentam In continuare, pe scurt, cateva date despre
reprezentantii de Inceput mai cunoscuti.
Lester Ward (1841- 1913). A jucat un rol important In dezvoltarea sociologiei americane. A fost influentat de ideile lui Herbert Spencer si a devenit un avocat al reformei sociale.
W. Graham Sumner (1840-1910). A fost in influentat tot de Spencer. A adus In sociologie distinctia dintre noi-grupul si ei-grupul.
\V. E. Du Bois (1868-1963). A studiat intelectualul negru si a Infiintat Asociatia nationala pentru Promovarea Oamenilor de Culoare. A strans material asupra comunitatii negre din Philadelphia si a elaborat lucrarea „Negrul din Philadelphia' In anul 1900.
R. Cooley. A introdus conceptele de grup primar si grup secundar. Scoala de la Chicago. A influentat dezvoltarea sociologiei Intre anii 1892-1940. Pana In 1971 jumatate din toti presedintii Asociatiei Americane de Sociologie, erau de la Universitatea din Chicago.
Scoala de la Chicago a considerat orasul ca un laborator social si a efectuat numeroase studii In domeniile: delincventei juvenile, imigrantii din getouri, prostitutiei, bolilor mintale, familiei, crimei, casatoriei etc. Intre reprezentanti de seama amintim pe Robert Park care a introdus conceptul de om marginal. Omul marginal este omul care traieste Intre doua culturi, nu a renuntat nici la cultura de provenienta si nu a asimilat complet nici cultura In care a intrat Sociologii romani au definit omul marginal prin cultura rururbana.
De la mijlocul anilorl940 pana la mijlocul anilor 1960, sociologii de Ia Universitatea Harvard din Columbia si cei de la Universitatea Berkley din California, au condus la stabilirea directiilor majore pentru cercetarea sociologica si pentru teorie.
Paul Lazarsfeld si colegii sai au Imbunatatit tehnicile de studiu privind analiza atitudinilor publice, In timp ce Parsons, Merton si Davis au elaborat modele explicative asupra societatii ca sistem social.
Intre 1960-1970 sociologia americana a abordat probleme precum: puterea studentilor, drepturile civile, activistii pacii. ORIENTARI SOCIOLOGICE CONTEMPORANE
Pozitivismul
A fost dezvoltat de filosofia pozitiva a lui Auguste Comte. Pozitivismul a condus la instituirea unei practici metodologice asa-zis obiective. Are ca punct de plecare teza lui Durkheim care considera ca faptele sociale trebuie tratate ca lucruri.
In cadrul acestei teorii este accentuata importanta faptelor ca date primare. Sociologul adopta pozitia de observator obiectiv al realitatii sociale iar sociologia apare ca o disciplina tehnica unde cunoasterea este instrumentala. Rezultatul investigatiei sociologice apare sub forma unor generalizari empirice si a unor legi explicative. Sociologia nu ar fi decat o inginerie sociala.
Empirismul
Dezvoltarea empirismului In sociologie s-a datorat cu precadere sociologiei americane care odata intrata In secolul XX a pus un accent major pe cercetarea de teren, subestimand rolul teoriei. Cercetarile de teren (asa cum remarca C. Wright Mills) aveau 'o eficienta administrativa fara a aborda In acelasi timp si problemele stiintei sociale.' In lucrarea ..Imaginatia Sociologica' Mills critica ruptura produsa In sociologie Intre cercetarea de teren si teorie. Empirismul apare mai ales ca un gen de practica metodologica In care accentul cade pe constructia si utilizarea instrumentelor. De multe ori empirismul nu a reusit sa ridice In plan teoretic rezultatele cercetarilor sale. Lazarsfeld (pe care Mills Il citeaza) considera ca empirismul se caracterizeaza prin:
• Deplasarea accentului In cadrul cercetarii sociale de la istoria institutiilor si ideilor la comportamentul concret al oamenilor;
• Exista o tendinta de a studia aspecte ale realitatii sociale Intr-un context social larg;
• Sunt studiate cu precadere fenomenele, procesele si problemele sociale repetitive;
• Se pune un accent deosebit pe studiul evenimentelor sociale contemporane si mai putin pe cele istorice.
Astazi trebuie sa recunoastem ca empirismul a avut un rol major In dezvoltarea procesului de instrumentalizare a teoriei. Operationalizarea conceptelor reprezinta tocmai aceasta traducere a conceptului teoretic In instrument de cercetare prin desfacerea conceptului pe dimensiuni, variabile si indicatori.
Analiza structurala
Are ca reprezentant de seama pe Claude Levi-Strauss. A fost dezvoltata In sociologie si etnologie. Structura descrie relatiile sociale relativ stabile si repetitive printre componentii unui sistem social. Analiza structurala pune accentul pe studiile analitice. Ea nu priveste fenomenele In evolutia lor. Analiza structurala este formala, separa forma de continut si da prioritate formei. Structuralismul, din perspectiva sociologica, studiaza relatiile interumane sau interinstitutionale. A Intelege societatea Inseamna a detecta mecanismele si codurile de functionare a structurilor. Analiza structurala se concentreaza mai ales asupra starii fenomenelor si proceselor sociale si mai putin asupra dinamicii acestora. Se concentreaza asupra elementelor sincronice si mai putin asupra celor diacronice.
Analiza sistemica
Conceptul de sistem a fost introdus de L. von Bertalanffy care spune ca sistemul este o multime de elemente interconectabile luate Impreuna cu legaturile dintre ele. Cel care utilizeaza primul notiunea de sistem In domeniul sociologiei este Vilfredo Pareto iar cel care foloseste la nivel Inalt analiza de sistem este Talcott Parsons. Concepte principale In teoria sistemelor:
feedback negativ: iesirea din sistem actioneaza In sens invers fata de actiunea care o exercita asupra sistemului intrarea. Feedback-ul negativ este activat de prezenta abaterilor sistemului si contraactioneaza In raport cu ele. conduce sistemul spre congruenta sau convergenta cu parametrii sai interni sau cu valorile care-1 definesc, contribuie la mentinerea identitatii sistemului cu el Insusi: feedback pozitiv: reactia iesirii amplifica actiunea pe care o exercita intrarea iar aceasta la randul ei amplifica iesirea si asa mai departe pana cand limitele starii de echilibru sunt depasite iar sistemul, ajuns la punctul critic, trebuie sa-si reconsidere structurile: optimizarea: fiind dat un sistem cu un anumit numar de parametri modificabili, optimizarea reprezinta actiunea de modificare a valorilor acestora pentru a se atinge o performanta prestabilita a sistemului. Optimizarea este un proces de adaptare si adecvare a sistemului Ia mediul sau. Sistemele socioculturale sunt sisteme adaptative, complexe, negentropice si deschise. Functionaiismul
Functionalismul considera ca societatea reprezinta un sistem compus din activitati si produse ale acestora care au anumite finalitati, care Indeplinesc un anumit rol, o functie. Schimbarea finalitatilor duce la schimbarea functiilor.
Concepte si postulate In analiza functionala: cerinta functionala se refera la orientarea unui sistem spre crearea si mentinerea conditiilor necesare bunei sale functionari, supravietuiri si dezvoltari;
axioma orientarii finaliste: o cerinta functionala tinde sa dezvolte In respectivul sistem o presiune spre satisfacerea sa; axioma functionalitatii universale: Intreaga activitate a unui sistem este orientata spre necesitatea satisfacerii cerintelor functionale. Cerinte functionale fundamentale pentru un sistem sunt: adaptarea, atingerea scopurilor, integrarea. Functia este definita drept consecintele unui fenomen oarecare
pentru functionarea unui sistem. Functiile se Impart dupa Robert K.
Merton In trei mari categorii:
1. functii pozitive sau eufunctii;
2. functii negative sau disfunctii;
3. functii neutre sau nule.
Exemplu: Din cele mai vechi timpuri este cunoscut asa-numitul dans al ploii. In vremuri de seceta oamenii din sat se strangeau si dansau acest dans cu scopul de a aduce ploaia. Fara-Indoiala ca dansul nu aducea ploaia (functia nula), dar totusi dansul avea o functie importanta si anume aceea de recuperare a sperantei si de crestere a solidaritatii sociale (functie pozitiva). Functiile se modifica In timp: astazi dansul ploii are o functie estetica.
Dupa modul de manifestare functiile se Impart In: 1. functii manifeste: sunt consecintele ce sunt intentionate si de obicei
recunoscute de participantii la un sistem; 2. functii latente: sunt neintentionate si adesea nerecunoscute. Dupa finalitate functiile se Impart In:
1. functii finale: reprezinta ratiunea constituirii si/sau mentinerii elementului respectiv;
2. functii laterale sau secundare: se refera Ia acele consecinte ale unui element al sistemului care nu reprezinta ratiunea mentinerii sale. Exemplu: functia finala a unei Intreprinderi este de a produce piese; functia laterala o constituie satisfactia muncii.
Paradigma interpretativa (comprehensiva) a lui Max Weber
Max Weber Isi elaboreaza teoria sub influenta scolii filosofice neokantiene (Dilthey, Rickert, Windelband). El ia In considerare faptul ca realitatea sociala are o anumita specificitate si trebuie sa tinem seama In elaborarea paradigmelor de subiectivitatea umana.
Conceptele centrale In teoria lui Max Weber sunt actiunea sociala si Intelegerea interpretativa.
Actiunea este sociala In masura In care semnificatia subiectiva, investita de unul sau mai multi actori individuali este elaborata In functie de comportamentul celorlalti si este orientata relational.
Sociologul reconstruieste sensul care orienteaza actiunea actorului individual, In raporturile acestuia cu altul, prin elaborarea ideal-tipurilor. Intelegerea interpretativa poate fi explicativa In masura In care Intelegem motivatia actiunii, sensul pe care un individ Il da acesteia. Intelegerea interpretativa are ca prim pas constructia ideal tipului. Actiunea sociala urmeaza patru directii de dezvoltare ideal-tipica si anume:
actiunea rationala In raport cu atingerea unui scop;
actiunea rationala In raport cu o valoare;
actiunea traditionala, dictata de obiceiuri, credinte,
obisnuinte;
actiunea afectiva sau emotionala. Observam ca aceasta tipologie urmeaza Indeaproape tipologia autoritatii a lui Max Weber. Astfel primele doua tipuri de actiuni pot fi puse In legatura cu autoritatea legala sau rationala, a treia cu autoritatea traditionala iar ultima cu cea charismatica.
Ideal-tipul este o constructie inteligibila, bazata nu numai pe elemente abstrase din realitate, ci si pe exagerarea mentala a ceea ce este esential In fenomenul supus cercetarii. Un tip ideal este format prin accentuarea unilaterala a unuia sau mai multor puncte de vedere si prin sinteza fenomenelor individuale, care sunt ordonate In conformitate cu acele puncte de vedere unilateral accentuate Intr-un construct analitic unificat. Ideal-tipul este o reconstructie mentala realizata prin accentuarea aspectelor definitorii, prin trasarea acelor tuse care exprima adevarul. Ideal-tipul nu este o fotografie ci mai degraba tabloul unei persoane realizata de un pictor. Intr-o comunicare superba C. Noica face o distinctie clara Intre exactitate si adevar. ..Fotografia unui chip uman tine de exactitate Insasi. Dar reprezinta fotografia si adevarul chipului uman? Oricine poate constata ca s-au mai facut si se mai fac portrete si dupa aparitia reproducerii fotografice; s-a spus chiar ca fotografia a eliberat pe portretist de redarea exactitatii nesemnificative. Dar 1-a eliberat In vederea a ce? In vederea redarii posibile a adevarului unei fiinte umane.' (C. Noica -Exactitate si adevar In: Cartea Interferentelor. Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1985). Sau tot C. Noica In aceeasi comunicare: Un medic roman ... studiind cu ochiul omului de stiinta ... sculptura lui Brancusi CUMINTENIA PAMANTULUI ... statuia fiintei aceleia primitive ce sta ghemuita, aflata la noi, la Muzeul Palatului, a precizat ca este vorba de un exemplar clasic de idioata mongoloida. Este exact, dar nu si adevarat, Indraznesc sa spun. M-am dus la Muzeu, dupa ce am citit ce scrisese omul nostru de stiinta, si am constatat ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple cum vrea exactitatea. Privita din stanga ei, e drept, Cumintenia Pamantului apare limpede drept o idioata, sa spunem mongoloida Impreuna cu medicul. Dar cand am privit-o din dreapta am vazut ca facea cu totul alta impresie: Incepea sa se umanizeze, chiar sa se civilizeze. Valorificand, mai subtil decat o puteau face mijloacele medicului, disimetria existenta In chipuri ... Brancusi a scos din mica idioata omenescul. In fixitatea pietrei percepi aici trecerea de la bruta la om, si acesta ar putea fi adevarul Cuminteniei Pamantului. Un concept descriptiv poate fi transformat In ideal-tip prin abstractizarea si recombinarea anumitor elemente ce echivaleaza cu treceri de la clasificarea descriptiva a fenomenelor la analiza lor teoretica si explicativa. Constructia teoretica In sociologie debuteaza cu Intelegerea subiectiva bazata pe observarea directa a semnificatiilor implicate In situatiile sociale. Al doilea nivel al constructiei teoretice consta In elaborarea explicatiilor cauzale. Stabilim uniformitati statistice care trebuie Intelese ca tipuri interpretabile de actiune. Pentru a fi relevante statistic fenomenele trebuie sa fie saturate de semnificatii subiective. Ceea ce este specific pentru abordarea sociologica, si o diferentiaza de abordarea stiintifica a fenomenelor naturii rezida tocmai In Intelegerea subiectiva a actiunii individuale pentru a ajunge la formarea de ideal-tipuri. Metodologia cercetarii fenomenelor sociale este diferita de cea practicata In stiintele naturii. Sociologia este menita sa faca inteligibila, In mod obiectiv, baza subiectiva a fenomenelor sociale prin interpretare si Intelegere'. Sociologul face mai Intai apel la empatia sa (capacitatea de a se pune In locul altuia). El foloseste la acest nivel doua tipuri de Intelegere: Intelegerea rationala a relatiilor logice (cum ar fi de exemplu relatiile economice) si Intelegerea prin empatie (capacitatea de a te pune 'ui locul altuia si a Incerca sa Intelegi resorturile care Il fac pe individ sa actioneze Intr-un anumit mod). Al doilea nivel al analizei presupune Intelegere explicativa (sau interpretativa): formularea tipurilor ideale: elucidarea motivatiei care se interpune Intre activitatea observata si semnificatia sa pentru actor; identificarea cauzelor care genereaza un anumit tip al actiunii prin observarea diversitatii potentiale a motivelor.
Perspectiva interactionismului simbolic
G. H. Mead este initiatorul interactionismului simbolic, dezvoltat mai tarziu de H. Blumer, E. Goffman s.a. Interactionismul simbolic analizeaza sinele si constiinta de sine In contexte interactionale ale caror produse sunt si pe care In acelasi timp le construiesc. Structura mentala este rezultatul procesului de interactiune sau de comunicare interactionala bazata pe vehicularea de semnificatii prin intermediul limbajului. Actiunea umana se realizeaza prin definirea situatiilor si este orientata relational.
Actiunea umana In raport cu sine si cu ceilalti are loc In virtutea semnificatiilor elaborate de individ In diverse situatii si pe care le activeaza In diverse interactiuni. Grupul reprezinta cadrul comunicarii sinelui cu el Insusi si cu ceilalti prin vehicularea de semnificatii.
Actiunea sociala este rezultatul schimburilor interactionale de semnificatie, a tranzactiilor de ordin simbolic In care individul se construieste pe sine, elaborand si manipuland simboluri. Din aceste tranzactii simbolice rezulta o lume rutinizata: moduri habitudinale de actiune, obiceiuri, ritualuri, rut ini standardizate.
Experienta interactionala din cadrul grupului social este interiorizata si totodata construita, perceputa si rutinizata. H. Blumer considera ca exista trei premise de baza de la care trebuie plecat In interactionismul simbolic'':
• Fiintele umane actioneaza fata de lucruri pe baza semnificatiilor pe care lucrurile le au pentru ei;
• Semnificatia deriva din interactiunea sociala;
• Semnificatiile sunt modificate de interpretarile utilizate de persoane In situatii concrete.
Se poate vedea ca sistemul lui Mead poate fi privit din mai multe directii. Una din directii pune accent pe fluiditatea si negociabilitatea ordinii sociale. Aceasta este directia urmata de Herbert Blumer. consolidata si de tendintele scolii de sociologie din Chicago. O alta directie este exact opusul acesteia: se pune accent pe implantarea individului Intr-un grup de roluri sociale, care da nastere asa numitei teorii a rolurilor.
George Herbert Mead nu a publicat prea multe articole sociologice In timpul vietii. Dar cursurile sale de la Universitatea din Chicago erau foarte cunoscute de studentii de la sociologie In jurul anilor '20. Acesta a fost momentul cand sociologia americana Isi castiga primele traditii In cercetare, sub Indrumarea sociologilor din Chicago W. 1. Thomas si Robert E. Park. Acesti sociologi nu au fost mari teoreticieni si interesul lor pentru cercetare tindea sa se concentreze pe problemele sociale ale oraselor moderne si pe asimilarea noilor imigranti de catre societatea americana. Teoriile care au derivat de aici aveau tendinta sa fie ecologice si structurale, mai repede decat micro-interactionale. Dar W. 1. Thomas, care avea o pregatire mai solida In filozofia germana, datorita timpului petrecut In Germania la Inceput de secol punea accent pe elementul voluntar care se potrivea foarte bine cu latura activista a lui Mead. Prezent In paginile unei brosuri despre problemele sociale, intitulata „Copilul In America', Thomas a formulat cateva fraze scurte care de atunci au devenit faimoase sub denumirea de legea lui Thomas. „Daca definesti o situatie ireala ca fiind reala, atunci ea devine reala prin consecintele ei'. Viata sociala are o anumita calitate, aceea de a deveni ceea ce oamenii cred ca este. Daca un anumit tip de comportament este considerat potrivit, acesta va fi Insusit de toti oamenii; daca este definit ca nepotrivit, va fi considerat ca deviant social si va fi evitat de toti aceia care vor sa para respectabili.
Toate acestea fac viata fluida si capabila de schimbari sociale. Daca definitia unei situatii poate fi schimbata, comportamentul pe care Il necesita se va schimba, cateodata dintr-o extrema In alta. Aceasta a fost interpretarea lui Mead care a fost preluata de Herbert Blumer, pe atunci un tanar preparator la catedra de sociologie a Universitatii din Chicago. Dupa moartea lui Mead, In 1931, Blumer a devenit un Infocat purtator de cuvant al acestuia. El a inventat termenul de „interactionism simbolic' pentru a sublinia pozitia lui Mead. Totusi, trebuie notat si faptul ca au existat numeroase controverse privind acest punct de vedere. Interactionismul simbolic al lui Blumer seamana mult mai mult cu „definirea situatiei' a lui Thomas si urmeaza directia lui .Vlead care se inspira din behavioristul Watson. si este foarte diferit de punctul de vedere al teoreticienilor rolurilor, care au Incercat sa-1 cristalizeze pe Mead Intr-un set determinant de reguli explicative.
De asemenea, poate aparea si un element din filozofia lui John Dewey In interactionismul simbolic al lui Blumer. Dewey fusese si el la facultatea de filozofie a Universitatii din Chicago Inainte de a se muta la Columbia. Dewey atacase modelul utilitarist al actorului rational ca o persoana care alege mijloace pentru a gasi o finalitate si, In acest fel, se maximizeaza rasplata si se minimalizeaza pedeapsa. Deway subliniaza ca finalitatile nu sunt Intr-adevar separate In lumea reala. In situatii obisnuite, individul reactioneaza foarte rar din obisnuinta, gasind finalitati pe parcurs, In acelasi timp cu gasirea mijloacelor de a le atinge.
Blumer a adaptat modelul situational. dar 1-a Impins In extrema. Oamenii nu-si gasesc rolurile gata facute. In mod constant, ei le creeaza si le recreeaza, de la o situatie la alta. Asa numitele institutii sociale (statul, familia, economia) exista numai atunci cand oamenii Intalnesc anumite situatii. Reactionam Impreuna pentru ca Impreuna suntem constructori ai actiunilor. Acest lucru se face prin mecanismul aratat de Mead: fiecare individ se proiecteaza In diverse posibilitati viitoare; fiecare preia rolul altuia pentru a vedea ce reactie va starni actiunea sa; ca rezultat, fiecare Isi va Inscrie propriile actiuni In termenii consecintelor pe care le prevede din reactiile celorlalte persoane. Societatea nu este o structura, ci un proces. Definirea situatiilor apare din continua negociere a perspectivelor. Realitatea este social construita. Daca urmeaza mereu aceeasi forma, este datorita faptului ca cele doua parti ale negocierilor au ajuns la aceeasi rezolutie si pentru ca nu exista nici o garantie ca nu o vor putea face altfel data viitoare.
Versiunea lui Blumer asupra interactionismului simbolic pune pe primul loc spontaneitatea si nedeterminarea. Orice institutie se poate schimba; societatea poate erupe prin revolutie. Chiar si In timpul carierei lui Blumer, punctul de vedere ecologist si evolutionist asupra structurii, au dat cale libera functionalismuiui structural al lui Talcott Parsons si al lui Robert Merton pe de o parte si teoriilor macroconflictului, pe de alta parte. Dar Blumer a transformat interactionismul simbolic Intr-un curent subteran puternic si o opozitie sonora. A criticat cu vehementa toate pozitiile rivale, care, In viziunea lui, materializau structura sociala si pierdeau din vedere realitatea imediata, individul negociind situatiile sociale. Functionalismul, In viziunea lui Blumer, era un joc ireal cu categorii abstracte. Cercetare de perspectiva si cea cantitativa, prin metodele lor specifice care au devenit din ce In ce mai populare, Incepand din 1950, au fost In mod egal condamnate de Blumer ca pierzand din vedere esenta vietii sociale. Blumer sustinea ca raspunsurile la un chestionar privind atitudinile unui individ sunt ireale pentru ca abstractizeaza situatiile reale In care oamenii reactioneaza. Spre exemplu, a Intreba pe cineva despre atitudinea sa vis-a-vis de relatiile dintre rase, arata doar cum actioneaza oamenii cand sunt pusi In situatia de a fi intervievati si nu are nimic In comun cu modul In care se comporta cand Intr-adevar au de-a face cu oameni albi si negri. Comentariile negative ale lui Blumer i-au atins pe opozantii sai, dintre care unul 1-a acuzat ca este „groparul
cercetarii sociologice''.
Nu In ultimul rand influenta lui Blumer, a fost totusi considerabila. A continuat sa profeseze la Universitatea din Chicago timp de douazeci de ani si a editat prestigiosul „Jurnal American de Sociologie'; apoi, In anii 50 s-a mutat pe Coasta de Vest pentru a organiza faimosul departament de sociologie al Universitatii Berkley din California. Interactionismul simbolic nu a ramas nu a ramas doar o critica a altor teorii sociologice, ci si-a creat propria traditie In cercetare. Contribuind la forta Scolii din Chicago de participare la observatie a dus la dezvoltare unei teorii a ocupatiilor si profesilor In care acestea nu deveneau entitati ci procese: forme de interactiune negociate de Insusi participanti. Sub Indrumarea lui Blumer, Z. Hughues, si-a prezentat punctul de vedere interactionist privind profesiile de doctor, avocat si portar, care prin diverse manevre Incearca sa-si ascunda munca murdara si sa-si manipuleze imaginea publica. (Influenta empirica a acesteia asupra lui Ervin Goffman este deja vizibila, desi Goffman si-a Imprumutat interpretarile teoretice din o alta traditie, cea durkheimiana.) Imaginea care reiese este departe de punctul de vedere oficial, laudativ asupra profesiilor avute de functionari; de fapt, este o expunere a strategiilor ascunse ale profesiilor.
Un alt punct forte al interactionismului simbolic a fost campul de deviere. Alfred Lindesmith. Howard Becker si Edvvin Schur au luat In considerare punctul de vedere al unei persoane din interior vis-a-vis de situatiile si conceptiile delincventilor, alcoolicilor, drogatilor si altor violatori ai standardelor societatii, In loc sa accepte punctul de vedere oficial al agentilor de control social. Au scos In evidenta cum persoanele cu devieri comportamentale Isi fac o cariera. Din aceasta perspectiva, devierea In sine nu este o categorie bine definita; standardele care sunt violate nu sunt entitati obiective ci sunt negociate politic. Edwin Schur descrie crearea „crimelor (delictelor) tara victime', ca de exemplu folosirea drogurilor, jocurile de noroc sau avorturile; iar Howard Becker creeaza conceptul de „antreprenor moral', pentru a analiza manevrele persoanelor cu roluri oficiale, care Incearca sa creeze categorii de deviatii pe care sa le impuna celorlalti.
Interactionismul simbolic a luat-o pe o panta care contrasteaza evident cu banalitatile oficiale despre societate, atat de sustinute de Cooley. Interactionismul simbolic s-a aliat cu punctul de vedere marxist privind conflictele, cel putin In viziunea unor sociologi. Acest lucru nu este valabil pentru toate formele de teorie a conflictului, In special pentru ramura materialista, dar interactionismul simbolic a fost facut sa se potriveasca destul de bine cu versiunea antipozitivista si antistiintifica a marxismului, care se refera la arbitrariul si tranzitivitatea ordinii sociale capitaliste. Exista si o adanca logica intelectuala In aceasta convergenta, datorita faptului ca ambele traditii au radacini adanci In idealismul german si filozofiile istoriste, precum cele ale lui Hegel si Dilthey.
Nici unul din urmasii lui Mead nu au urmat aceasta directie. Totusi, ramane Inca o ramura, numita tot interactionism simbolic, desi a mai fost numita si teoria rolurilor, care Incearca sa stabileasca o teorie stiintifica generala a individului in relatie cu structura sociala. Pentru acest punct de vedere, institutiile sociale sunt facute din roluri In care se potrivesc diversi indivizi. Familia contine rolurile de mama. tata, copii, frate. Aceste roluri sunt preexistente, deci nu pot fi negociate de catre participanti. Aceasta teorie este legata de punctul de vedere functionalist asupra societatii, mai ales atunci cand descrie rolurile ca fiind formate din norme si valori institutionalizate. Aceasta poate fi considerata o categorisire fara continut, dar o anumita parte a teoriei Incearca sa se ocupe cu diferentele, vizibile empiric, din comportamentul uman. Cea mai elaborata parte a acestei teorii se ocupa cu multiplele roluri pe care le poate avea un individ In „setul de roluri' (termen creat de Robert Merton, care a integrat teoria rolurilor In analiza sa functional ista). In acest mod, un individ poate fi In acelasi timp sotie (sotului), mama (copiilor), fiica (propriilor parinti), angajata (a sefului ei de la serviciu), conducatoare (a unui comitet). Intrebarea care se pune este: cum se descurca indivizii cu posibilele conflicte dintre diferitele parti ale setului lor de roluri? Cea mai cultivata parte a teoriei, elaborata de Ralph Turner, a oferit un set de propozitii, prin care Incearca sa se prevada In ce roluri are individul cele mai multe sanse sa se regaseasca, ce roluri va gasi individul ca cele mai bune definitii ale sale si ce roluri va privi ca fiind superficiale.
Exista o diferenta considerabila In tonul folosit de catre cele doua ramuri ale interactionismului simbolic. Teoreticienii rolurilor, folosind ilustrari banale si obisnuite, ca aceea prezentata mai sus (mama, fiica etc.) In comparatie cu subiecte mai adanci, au preferat teoriile mai radicale ale lui Blumer. Ei au creat o teorie stiintifica. In timp ce situationalistii au atacat teoriile abstractioniste si au preferat sa ridice In slavi spontaneitatea si fluiditatea vietii reale. Nu In ultimul rand traditia a intrat In pamant. Situationalistii au avut tendinta de a abandona teoria In favoarea examinarii anumitor probleme sociale, reIntorcandu-se Ia situatia ateoretica, dominanta In primele decenii ale secolului XX. Teoria rolurilor a continuat munca pentru a obtine un model stiintific avansat, dar si-a redus cercetarile la o Intrebare destul de putin complicata: „Cum se potriveste individul In rolurile sociale?' Aceasta nu numai ca pierde din vedere latura dinamica a fiecarui individ, pe care Mead pusese mare accent, dar devine doar o teorie partiala asupra individului. Mead prezentase un model mental, numindu-1 aparatul intern al constiintei, conversatia intemalizata a lui „eu' si „toti ceilalti'. Teoria rolurilor nu se concentreaza asupra acestei structuri interne si de-abia prezinta cateva moduri In care individul se ataseaza unei parti a societatii. In viziunea lui Mead aceasta este numai o teorie „eu-lui'.
In procesul manipularii de semnificatii, pe baza acordului realizat prin schimburi reciproce si negocieri oamenii ajung la consensuri simbolice. Atunci cand consensul este realizat actiunea umana se deruleaza sub forma rutinilor standardizate, a traditiilor, ritualurilor, obiceiurilor.
Interactionismul simbolic pune In evidenta doua tipuri de comportament: uman organizat ( dirijat, orientat rutinier de reguli traditii, obiceiuri, ritualuri); interpretativ (activ, constructor de simboluri). Evenimentele sociale la fel ca si obiectele nu au semnificatii intrinseci, pentru ca nu au constiinta de sine. Semnificatiile sunt
inculcate de oameni.
Odata ce simbolurile si semnificatiile au fost definite consensual grupul dispune de stabilitate. Dar In grup pot aparea si stari conflictuale atunci cand definitiile sunt vagi. In acest caz reIncepe procesul de negociere simbolica In vederea atingerii consensului.
Perspectiva etnometodologica
Harold Garfinkel a pus bazele etnometodologiei. Etnometodologia Incearca sa radiografieze si sa analizeze semnificatiile investite de indivizi In actiunile umane cotidiene si sa demonteze actiunile rutiniere (lucrurile „de la sine-Intelese': este de la sine Inteles ca atunci cand apare culoarea rosu la semafor trebuie sa stam pe loc!).
„Etnometodologia este o etnografie a cunoasterii comune si a limbajului cotidian, precum si o analiza a metodelor prin care oamenii se conformeaza, produc, justifica sau practica Intelegerea interactionala a cunoasterii lor cotidiene'24. Etnometodologia scoate In relief modul cum se produce ordinea interactionala, care sunt mecanismele si normele acestei ordini pe care oamenii o considera de-la-sine-Inteleasa. Cercetarea etnometodologica are ca finalitate constientizarea de catre indivizii singulari sau de catre grupurile interactionale a mecanismelor ordinii si organizarii sociale, pentru ca apoi sa-i determine sa elaboreze constructii alternative, schimbari sociale sau reorientari ale rationalizarii ordinii prestabilite. Prin plasarea individului In situatia de a justifica o actiune fireasca se ajunge sa se transforme esenta persoanei respective. Limbajul este principalul mijloc de vehiculare a semnificatiilor.
Garfinkel a devenit faimos la un anumit moment al carierei sale, pentru ca si-a trimis studentii sa faca experimente care implicau „categorisiri' ale suprafetei sigure (certe) a vietii de zi cu zi. Studentii au fost trimisi acasa, unde au fost pusi sa se comporte ca niste straini, sa Intrebe politicos daca pot folosi baia etc. Altor studentii li s-a spus sa mearga Intr-un magazin, sa ia un tub de pasta de 99 de centi si sa vada daca se pot targui cu casierita sa li-1 dea cu 25 de centi mai ieftin. Rostul acestor actiuni nu este obiceiul social care prevaleaza acasa sau In magazin, prezentat In contrast tocmai prin faptul ca nu este respectat. Ceea ce se urmarea, de fapt, era structura generala a „atitudinii naturale', cum se asteapta oamenii sa le fie organizata viata de zi cu zi.
Teoria schimbului social
Teoria schimbului social s-a dezvoltat prin analogie la teoria economica. Autorii ei cred ca pot fi extinse conceptele de „profit', „recompense', „costuri'. Noi nu schimbam numai bani si lucruri materiale, noi schimbam de asemenea bunuri sociale: afectiune, securitate, prestigiu, informatie.
Actiunea umana este sociala numai daca are In vedere finalitati specifice denumite recompense si daca actorii sociali au capacitatea si posibilitatea sa aleaga alternativele cu cele mai mici costuri In asa fel Incat profitul activitatii sa poata fi maximizat. Se foloseste astfel strategia minimaxului: minimizam costurile si maximizam profiturile.
Peter Blau considera ca paradigma omului economic nu poate fi aplicata fara discernamant pentru Intelegerea omului sociologic Intrucat: a. oamenii nu urmaresc decat rareori un scop specific excluzandu-le pe toate celelalte nespecifice; b. informatia privind alternativele actiunii nu este vreodata completa; c. preferintele umane sunt de regula inconsistente; d. alegerea alternativelor nu este libera, ci este supusa presiunilor mediului social.
Individul uman se angajeaza In interactiuni cu alti indivizi constientizand posibilitatea de a primi mai mult decat da celuilalt si mizand pe faptul ca celalalt rationeaza la fel. Reciprocitatea -considera Blau - este mecanismul de pornire al socialitatii (structurii sociale). Schimbul genereaza norma reciprocitatii (A.W. Gouldner). Schimbul creeaza obligatii Intre parteneri. Obligatia genereaza Incredere, iar Increderea este prima conditie a socialitatii. Pentru ca Increderea sa fie mentinuta schimbul social trebuie sa Imbrace forma unui proces, In sensul ca trebuie sa Inceapa cu valori mici. urmand ca acestea sa fie majorate doar daca principiul Increderii se mentine.
J. H. Turner elaboreaza o serie de propozitii axiomatice cu privirea la paradigma schimbului social: 1. Cu cat o persoana se asteapta sa obtina un profit mai mare din schimbul cu alta persoana, cu atat mai dispusa este prima persoana sa initieze relatia de schimb 2. Cu cat schimburile dintre doua persoane sunt mai dese, cu atat mai ferme sunt obligatiile reciproce 3. Cu cat aceste obligatii reciproce sunt mai des violate, cu atat mai aspra este sanctiunea negativa aplicata celor care nu respecta obligatiile 4. Cu cat recompensele obtinute dintr-un schimb sunt mai mari, cu atat mai mica este valoarea pe care Ie-o atribuie partenerii 5. Cu cat s-au stabilizat relatiile de schimb, cu atat mai echitabil devine schimbul 6. Cu cat este mai controversata echitatea schimbului, cu atat mai dispuse sunt partile deprivate sa aplice sanctiuni negative celor care Incalca normele echitatii 7. Cu cat anumite relatii de schimb sunt mai echilibrate si mai stabile, cu atat celelalte relatii de schimb ale partenerilor vor fi mai dezechilibrate si mai instabile.
Teoria seductiei - Jean Baudrillard
Seductia, spune Baudrillard'5, stanjeneste toate ortodoxiile, clasamentele, puterile si le abate de la adevarul lor. Obiectele sunt destinate atat folosintei cat si unei functii de semn de prestigiu, de diferentiere sociala. Analiza obiectelor 1-a dus la interogarea sferei productiei, considerand ca aceasta fabrica mai mult semne decat marfuri. Cu ajutorul obiectelor clasele Instarite reactualizeaza perpetuu privilegiul lor cultural. Teoria trebuintelor, care pana mai ieri parea un principiu de echilibru, a fost pulverizata. Productia nu mai are un criteriu de judecata, de moralitate sociala. Infrastructura economica devine pe largi portiuni indefinibila. Suprastructura si reprezentarile sociale se gasesc antrenate In aceasta criza. Societatea nu mai asculta de legi iar realitatea sa ne scapa odata cu civilizatia de mase. Masa absoarbe tot si In ea totul se pierde instantaneu. Masele nu sunt nici alienate, nici manipulate. Aceste notiuni autorizau partidele sa le reeduce si sa le dirijeze. Masele nu adera la marile idei ci la ceea ce li se ofera. Ele sunt gauri negre In care se resorb si se pierd preferintele politice, economice, culturale.
Sfidarea se opune contractului, schimbului, echivalarii tuturor reglajelor dominante. A sfida Inseamna a te plasa deasupra situatiilor obiective. De exemplu - spune J. Baudrillard - terorismul este clasic: el vrea sa „educe', sa Impinga la radicalizare prin politica mai raului. Pe de alta parte, terorismul este „modern'; el Isi propune scopuri atat de irealizabile, Incat Isi pierde finalitatea ca si sistemul. Excesele, catastrofele pun In joc logica sfidarii. Baudrillard a ajuns la teoria seductiei pornind de la critica realitatii obiectelor, analiza sistemelor de semne fara referinte atribuite. A vorbi despre semne, spune Baudrillard, Inseamna a fi deja In lumea seductiei sau In elementul diabolicului. Pentru oameni adevarul consta In raportul de forte. Semnele sunt Inselatoare. Ele tin de ireal, de iluzie. Din punct de vedere clasic semnul era prezentat ca Inselator, dar se spune In acelasi timp ca In spatele lui exista adevarul si ca acesta poate fi atins. Seductia merge mai departe, ea Ie face sa functioneze altfel, le antreneaza Intr-o supralicitare si le face sa intre In deriva. A seduce Inseamna a deturna ceva sau pe cineva de la adevarul sau. Seductia opereaza In toate domeniile, inclusiv In cel al teoriei. In sens clasic, productia teoretica este acumulare, este arhitectura de concepte. Seductia dezarticuleaza: muta lucrurile alaturi de adevarul atribuit lor. Toata lumea seduce pe toata lumea: profesorul Il seduce pe student, analistul pe cel analizat, agentul publicitar pe consumator. Seductia nu se joaca decat Intre seducatori. Seducatoarea pandeste dorinta barbatului, mizeaza pe ea, Il capteaza si Il deceptioneaza. Ceea ce o intereseaza nu este satisfactia ci amagirea, jocul sclipitor al dorintei care ba apare, ba dispare. In sensul acesta, starurile Marlene Dietrich, Marlyn Monroe au fost marele fenomen de seductie al lumii contemporane. Masele sunt antrenate mai mult de seductie decat de productie.26
Seductia este o sfidare care dejoaca toate puterile In masura In care introduce indeterminarea, hazardul, aleatorul, ludicul. Seductia reabiliteaza aparenta.
Fenomenologia sociologica
Reprezinta o sinteza contemporana a sociologiei interpretative a lui Max Weber, a metodei fenomenologice a lui Edmund Husserl, precum si a unor teze apartinand lui George Herbert Mead. Reprezentant important este considerat a fi Alfred Schutz. Acesta ia In considerare existenta unei unitati metodologice a stiintelor empirice si a unei logici unitare care fundamenteaza cunoasterea din stiintele sociale si din stiintele naturii. Cercetatorul opereaza cu constructe de gradul 11 care sunt constructe ale constructelor desfasurate de actori In viata de zi cu zi. Realitatea sociala este un construct de gradul 1. Metoda este cea propusa de Max Weber, care consta In interpretarea subiectiva a semnificatiilor actiunii umane. Cunoasterea stiintifica se realizeaza prin: aplicarea regulilor constructiei teoretice; cercetatorul se detaseaza de situatia sa biografica; structura demersului stiintific merge de la observatie la ideal tipuri.
Max Weber considera ca actiunea saturata de semnificatii este elementul ireductibil al realitatii sociale, In timp ce Alfred Schutz distinge Intre actiunea In curs de realizare si actul finalizat, luand In considerare In analiza si actiunea In curs de realizare. Fenomenologia postuleaza ca nu exista obiectivitate pura si ca orice obiect exista Intotdeauna pentru un subiect. Schutz utilizeaza metoda fenomenologica pentru a scoate In evidenta structurile fundamentale ale lumii sociale traite, pornind de la cunoasterea comuna pe care actorii o raporteaza la viata lor cotidiana. Structurile sociale s-ar constitui pornind de la relatia diadica de tip interactional dintre doi actori prin complexitatea sa crescanda.
O contributie Insemnata la dezvoltarea fenomenologiei sociologice o au fostii studenti ai lui A Schutz, Peter L.Berger si Thomas Luckmann. Ei vin cu o contributie Insemnata la dezvoltarea fenomenologiei sociologice pe care o prezentam mai jos. O lume institutionalizata e cunoscuta ca o realitate obiectiva. Are o istorie ce antedateaza nasterea individului, nefiind accesibila amintirii biografice a acestuia. Ea exista Inainte ca el sa se nasca si o sa existe dupa moartea lui. Aceasta istorie, ca si traditie a institutiilor existente, are un caracter obiectiv. Biografia individului e perceputa ca un episod al istoriei obiective a societatii. Institutiile, ca daturi istorice si obiective, exista In afara vointei individului, persista In realitatea lor. Individul nu le poate schimba cumva si nici nu poate evada din aceasta realitate. Au puterea (capacitatea) de a-l constrange atat prin forta lor interioara, cat si prin mecanismele de control atasate celor mai importante dintre ele.
Realitatea obiectiva a institutiilor nu e diminuata daca individul nu le Intelege scopul sau modul lor de a actiona. Mari sectoare ale lumii sociale i se par inaccesibile individului, chiar aspre, asupritoare prin lipsa lor de transparenta. Institutiile existand ca realitate exterioara, individul nu poate sa le Inteleaga decat prin introspectie. Trebuie sa „iasa afara' sa le cunoasca asa cum cerceteaza si cunoaste natura. Aceasta afirmatie ramane valabila desi lumea sociala, ca si realitate creata de oameni, nu poate fi Inteleasa In acelasi mod ca si cea naturala.
E important de mentionat ca obiectivitatea lumii obiective, oricat de masiva ar parea ea individului, e una construita, structurata uman. Procesul prin care produsele activitatii umane exterioare primesc un caracter obiectiv se numeste obiectivare. Lumea institutionala e deci activitate umana obiectivata, ca orice institutie. Altfel exprimat, institutia nu primeste statut ontologic. In ciuda obiectivitatii care marcheaza lumea sociala In experienta umana. Omul Insusi creeaza o lume pe care apoi o considera ca nefiind umana. Deocamdata e important de subliniat ca relatia dintre om. producatorul (creatorul) lumii sociale si produsul lui, e si ramane dialectica. Ceea ce Inseamna ca omul (nu cel izolat, ci cel integrat Intr-un colectiv) si lumea lui sociala interactioneaza. Produsul actioneaza asupra producatorului. Exteriorizarea si obiectivarea sunt Intr-un continuu proces dialectal. Iar al treilea moment al acestui proces este interiorizarea (prin care lumea sociala obiectivata va fi treptat constientizata odata cu socializarea). E deci posibila Intelegerea relatiei dintre aceste trei momente (elemente) ale realitatii sociale. Fiecare corespunde unei caracterizari esentiale a lumii sociale. Societatea e creata de om. Societatea e o realitate obiectiva. Omul e un produs social. Nu se poate face deci o analiza amanuntita a realitatii, excluzand unul din cele trei elemente (momente).
Lumea institutionalizata cere, In acelasi timp, legitimitate, adica moduri prin care poate fi „explicata' si justificata. Asta nu pentru ca ar parea mai putin reala. Dupa cum am vazut realitatea lumii sociale se largeste In decursul transmisiei ei. Aceasta realitate e una istorica si apare noii generatii ca traditie si nu ca si memorie biografica. Intr-un exemplu paradigmatic A si B, ca si creatori ai lumii sociale. - spun Berger si Luckman - pot reface oricand Imprejurarile (circumstantele) In care lumea lor a luat fiinta. Ei pot deci descoperi Insemnatatea unei institutii cu ajutorul aducerii aminte. Copiii lui A si B se afla Insa Intr-o situatie total diferita. Ei cunosc istoria institutiilor ..din auzite'. Sensul (Insemnatatea) institutiilor nu li se releva. In memorie cel putin (nu exista In memoria lor).'8 E deci necesar sa se explice acest sens, folosind diferite formule legitime. Aceste formule vor trebui sa fie clare si accesibile (cuprinzand termeni din lumea institutionala) pentru a putea fi transmise generatiilor viitoare. De aici rezulta ca sistemului institutional, In plina dezvoltare si largire, Ii corespunde un numar de legitimitati de natura cognitiva si normativa.
Noua generatie va internaliza aceste legitimitati In decursul procesului de integrare sociala (de adaptare la sistemul institutional).
Odata cu obiectivarea si dobandirea caracterului istoric al institutiilor, e necesara Infiintarea unui mecanism de control social.
Sunt posibile devieri de la desfasurarea „programata' a programului institutiilor si acestea odata cu Indepartarea institutiei de la scopul ei initial sau, mai simplu spus, e posibil ca o institutie sa devieze (sa nu respecte programul impus de celelalte, respectandu-1 pe cel creat de ea Insasi). Noua generatie tinde sa nu se conformeze regulilor (programului), de aceea socializarea ei In lumea institutionalizata cere instituirea unor sanctiuni. Institutiile trebuie sa aiba autoritate asupra individului, indiferent de importanta subiectiva pe care acesta o atribuie institutiilor. Definitiile si situatiile institutionale trebuie In mod constant sa predomine (sa fie superioare tentatiilor individuale). Copiii sunt Invatati „sa fie cuminti'* si odata Invatati, sa ramana asa. La fel si adultii, de altfel. Cu cat comportamentul e mai institutionalizat. cu atat el devine mai usor de controlat. Daca socializarea In institutii a fost eficace atunci masurile coercitive directe pot fi aplicate economicos si selectiv. De cele mai multe ori comportamentul va aparea a fi „spontan'. Cu cat comportamentul este mai natural, cu atat va scadea numarul alternativelor „programelor' institutionalizate, comportamentul devenind previzibil si usor de controlat.
Societatea, existand ca realitate atat obiectiva cat si subiectiva, preocuparile teoretice trebuie sa aiba In vedere ambele aspecte. Aceste aspecte vor fi recunoscute ca atare numai daca societatea e privita ca proces dialectal In plina desfasurare, proces compus din 3 momente: exteriorizare, obiectivare si internalizare. In ceea ce priveste fenomenul social, cele trei aspecte nu trebuie privite Intr-o succesiune temporala.
Societatea, si orice parte a societatii, sunt caracterizate de aceste trei momente astfel Incat ele trebuie analizate dependent. Aceasta este valabil si pentru individul apartinand societatii, care In acelasi timp se exteriorizeaza In lumea sociala pe care o intemalizeaza ca si realitate obiectiva. Cu alte cuvinte, a te afla Intr-o societate Inseamna a participa la realitatea ei dialectica.
Individul, Insa, nu e nascut ca viitor membru al societatii. El se naste cu o predispozitie de socializare si treptat devine membru al societatii. In viata fiecarui individ exista o succesiune temporala In decursul careia individul se adapteaza la societatea cu caracter dialectic. Punctul de pornire al acestui proces de internalizare: interpretarea sau Intelegerea (priceperea) imediata a unui eveniment obiectiv, care prezinta un Inteles (sens), ca si manifestare a proceselor subiective ale altuia, care astfel capata un sens subiectiv si pentru mine. In general, internalizarea cuprinde atat semnalizarea cat si formele ei mai complexe. Mai precis, internalizarea este baza Intelegerii aproapelui tau, In primul rand. si Intelegerii lumii ca si realitate sociala Incarcata de sens29.
Aceasta Intelegere nu rezulta (nu se constituie) din descompunerea autonoma a sensului (realitatii) de catre indivizii izolati, ci Incepe odata cu ,.preluarea' lumii In care ceilalti traiesc. Aceasta preluare este, Intr-un fel, un proces original In cazul fiecarui om, iar lumea, odata ,.preluata' poate fi modificata creativ sau (mai putin probabil) chiar recreata. In orice caz In forma complexa de internalizare, eu nu „Inteleg' procesele momentane subiective ale celuilalt, ci 'Inteleg' lumea In care el traieste, iar acea lume devine a mea. Se presupune deci, ca el si eu pricepem timpul Intr-un fel mai mult decat efemer si Intr-o perspectiva care leaga situatiile (secvente intersubiective). Nu numai ca Intelegem definitiile situatiilor traite de el si eu, dar le si definim reciproc. Se realizeaza Intre noi astfel o legatura (relatie) Intre motivatii care rezista In timp (pe viitor). Foarte important este ca exista acum un proces de identificare reciproca Intre noi. Nu numai ca traim In aceeasi lume, dar si luam parte (intervenim) unul In existenta celuilalt.
Doar ajungand Ia acest grad de internalizare individul se poate numi adevarat membrii al societatii. Procesul ontogenetic prin care acesta se realizeaza e numit socializare, care poate fi definita ca integrarea inteligibila si consistenta a individului In lumea unei societati sau a unui sector al ei. In primul rand, socializarea individului se realizeaza In copilarie, socializare prin care el devine membru al societatii. In al doilea rand, Inseamna orice proces care rezulta din prima socializare asigurand adaptarea individului, deja socializat, In noi sectoare ale lumii obiective din societatea lui.
Socializarea are tot timpul loc In contextul unei structuri sociale specifice. Nu numai continutul cat si reusita (sansele ei de succes) au conditii socio-structurale si urmari socio-structurale. Cu alte cuvinte o analiza microsociologica sau socio-psihologica a fenomenului de internalizare trebuie sa aiba ca baza Intelegerea macrosociala a aspectelor lor structurale.
Se pot face cateva observatii generale privind aspectele socio-structurale- ale socializarii. Prin „socializare cu succes' (reusita) Intelegem stabilirea unei simetrii exacte Intre realitatea obiectiva si cea subiectiva. Dupa cum am vazut, socializare In totalitate reusita e imposibila din punct de vedere antropologic. Socializare total esuata se Intalneste extrem de rar, existand putine cazuri In care chiar o socializare minima esueaza din cauza patologiei organice. O astfel de analiza e folositoare deoarece faciliteaza formarea unor idei (conceptii) despre conditiile si urmarile socializarii reusite.'1'
O socializare complet reusita se poate realiza doar In societatile cu o foarte simpla diviziune a muncii si o distributie minima a cunostintelor. In aceste conditii, In urma socializarii rezulta identitati bine profilate si definite social. Fiecare individ fiind confruntat cu acelasi program institutional pentru viata lui In societate, forta sistemului e suportata de catre individ cu mai multa sau mai putina dificultate. Se ajunge astfel la o constanta a realitatii obiective, care urmeaza sa fie internaiizata.
0 identitate bine profilata (construita), oglindeste cu fidelitate realitatea obiectiva careia Ii apartine. Altfel spus, fiecare e aproape ce ar trebui sa fie. Intr-o astfel de societate identitatile sunt usor- de recunoscut, obiectiv si subiectiv. Fiecare Isi cunoaste aproapele si se cunoaste pe sine. Un cavaler e un cavaler, un taran e un taran atat pentru el Insusi cat si pentru ceilalti. Nu exista astfel vreo problema de identitate. Intrebarea'cine sunt eu? „ nu o sa apara constient, deoarece exista un raspuns dinainte profilat si cunoscut, subiectiv si constant confirmat In toate interactiunile sociale.
Stiinta (cunostintele) fiind mai complex distribuite In societate, esecul socializarii poate fi rezultatul altor realitati obiective mediate, transmise In diferite feluri de ceilalti. Altfel spus, socializarea nereusita poate fi rezultatul caracterului eterogen al personalului (cadrelor) implicate In socializare. Aceasta poate