Comentariu Plumb de G. Bacovia
PLUMB - GEORGE BACOVIA
A aparut in fruntea volumului Plumb in 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a
simbolusmului romanesc.
Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic in care poetul exprima o stare sufleteasca
disperata, lipsita de orice speranta. Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale
realitatii: realitatea exterioara, alcatuita din cimitir, cavoul, simboluri ale unei univers rece, ostil, care il
impinge pe poet la izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea
invocata cu disperare nu este o sansa de salvare.
In poezie exista un motiv esential: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adanc, cavou, coroane, era frig,
era vant. Celelalte motive - amorul, tristetea, singuratatea - sunt secundare, dar ajuta la reliefarea ideii esentiale
de alunecare inevitabila spre moarte, neant.
Cuvantul-cheie al poeziei este plumb, care are valoare de simbol, repetitie si epitet. In exprimarea "sicriele de plumb"
sugereaza nemiscare, incremenire, greutate, apasare; amorul de plumb sugereaza o senzatie de rece, de insensibil; "si-i
atarnau aripele de plumb" sugereaza caderea, imposibilitatea zborului si a salvarii.
Prima strofa defineste un univers rece, strain, in care poetul traieste sentimentul singuratatii, izolarii tragice:
"Dormeau adanc sicriile de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmant -
Stam singur in cavou… si era vant…
Si scartaiau coroanele de plumb."
Strofa a doua defineste realitatea interioara. Poetul invoca amorul, dar acesta doarme intors cu fata spre moarte.
Aripile de plumb sugereaza caderea surda si grea, din care poetul nu se mai poate inalta; caderea in moarte este
inevitabila, si nici macar iubirea invocata cu disperare nu reprezinta o sansa de salvare:
"Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig -
Stam singur langa mort… si era frig…
Si-i atarnau aripile de plumb."
La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant. Verbele la
imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimate. Repetitia conjunctiei "si" amplifica
atmosfera macambra: "Si flori de plumb si funerar vestmant - / …si era vant… / Si scartaiau coroanele… si-am inceput
sa-l strig… si era frig… Si-i atarnau aripile de plumb…". Epitetele "adanc", "intors", "funerar", "singur" contribuie la
realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului "au", "oi" a triftongului "eau"
sugereaza foarte bine plansetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata
folosirea iambului alternand ci peronul si antibracul.
Sentimentul dominant este de oboseala, de apasare, de trecere inevitabila spre moarte. Se remarca maxima concentrare a
discursului poetic.