Vointa
Vointa se defineste ca proces psihic complex de reglaj superior, realizat în mijloace verbale si constând în actiuni de mobilizare si concentrare a energiei psihonervoase în vederea biruirii obstacolelor si atingerii scopurilor constient stabilite.
Reglajul voluntar se manifesta si ca initiere si sustinere a actiunilor si activitatii si ca frâna, ca diminuare, ca amânare. Si într-un caz si în celalalt, este necesar efortul voluntar. Sunt împrejurari de viata când este mai dificil si necesita o încordare mai mare stapânirea de sine, mentinerea, prin forta vointei, a calmului, a luciditatii, a puterii de discernamânt.
Efortul voluntar exprima caracteristica specifica cea mai importanta a vointei prin care se deosebeste de toate celelalte procese psihice. Consta într-o mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emotionale prin intermediul mecanismelor verbale. Din punct de vedere neurofunctional, efortul voluntar reprezinta o organizare a activitatii nervoase în jurul unui centru dominant care exprima, în plan psihic, scopul actiunii. Efortul voluntar este trait de persoana ca o stare de tensiune, de încordare interna, de mobilizare a tuturor resurselor în vederea depasirii obstacolului. Intensitatea efortului voluntar, specificitatea mecanismelor psihice mobilizate si desfasurate, reflecta particularitatile obstacolului.
Reglarea voluntara a activitatii se face in conditiile strânse legaturi, cu toate celelalte procese psihice si, în primul rând, cu gândirea imaginatiei. Înainte de a fi efectiv realizate, actiunile voluntare sunt gândite, întocmite rational si orientate spre scopuri proiectate imaginativ. Într-o activitate voluntara, bine reglata, toate componentele ei (informatiile, operatiile, capacitatile) sunt concentrate si directionate spre atingerea scopului. Totodata, vointa intervine in organizarea si dirijarea tuturor proceselor si starilor psihice care se integreaza într-o activitate voluntara. În conditiile reglajului voluntar, perceptia spontana se transforma în observatie. Memoria se realizeaza in forma ei voluntara, iar cea involuntara îi este subordonata. In deosebi, in momentele dificile intervine atentia reglata voluntar, iar gândirea are momentele ei productive de vârf o dirijare constienta si voluntara remarcabila, ceea ce nu anuleaza prezenta unor momente de desfasurare automatizata.