Opera lui Marcus Tullius Cicero
Cicero a alcatuit o opera imensa. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene în numar de 58, care reprezinta o fericita armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vasta (doctrina) si practica forului (usus forensis). Discursurile acopera o perioada de 38 de ani (81-43 î. Hr.) de activitate retorica pusa în slujba cetateanului si a cetatii, "de la interesul sau nevoia carora niciodata nu m-au sustras odihna, placerea sau somnul" (Pro Archia poeta, VI, 12). Între aceste discursuri se disting : In Verrem (Împotriva lui Verres) - o serie de sapte discursuri tinute în 70 î.Hr. împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei (73-70 î.Hr.), care era acuzat de a fi comis abuzuri foarte grave si malversatiuni în timpul guvernarii Siciliei; se remarca de asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina, Catilinarele), poate cele mai cunoscute cuvântari ciceroniene pronuntate împotriva lui L. Sergius Catilina, dupa descoperirea conspiratiei acestuia împotriva republicii; celebre sunt si cele 14 discursuri pronuntate împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea sa urmeze politica lui Caesar.
Cicero s-a remarcat si ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre parintii oratoriei antice. În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice si o analiza a principalelor curente retorice care aveau adepti în epoca sa (aticismul si asianismul), dezbatând problema formarii oratorului si a functiei sale în societate; oratorul ideal (orator summus et perfectus) este, în conceptia lui, prototipul omului si cetateanului desavârsit, o personalitate complexa. El îsi materializeaza ideile în tratate numeroase, dintre care sunt demne de amintit: De oratore libri tres (Trei carti despre orator) - tratat alcatuit în 55 î. Hr., dedicat lui Quintus, fratele sau si redactat sub forma unui dialog între celebritatile forului roman Crassus si Marcus Antonius (omonim al generalului); Partitiones oratoriae (Diviziunea partilor artei elocintei) alcatuit în 54 î.Hr., un adevarat manual de retorica în forma dialogala între Cicero-tatal si fiul sau Marcus; deosebit de valoroase sunt si alte doua lucrari ca Brutus, scris în 46 î.Hr., în care Cicero îsi proclama idealurile sale de armonizare a tuturor ideilor scolilor retorice, opunându-se curentului aticist, prea simplu si sobru, care aparuse la Roma între 51-50 î.Hr. si tratatul Orator, unde Cicero îsi apara din nou idealul sau retoric moderat, amenintat de influenta crescânda a aticismului. Cicero are, de asemenea, o deosebita pasiune pentru filosofie, insuflata, dupa propria-i marturie, de reprezentantii principalelor doctrine din acea vreme (epicureismul, stoicismul, neoacademismul) pe care îi audiase la Roma sau în Grecia, cu unii dintre ei pastrând relatii chiar familiare (cum ar fi stoicii Diodotus si Posidonius, academicienii Philon si Antiochos).
Cicero se va dedica întru totul filosofiei dupa anul 56 î.Hr., când, dezamagit de situatia politica, cauta un rost al existentei sale în scris, propunându-si sa dea Romei o literatura filosofica proprie, în masura sa o elibereze de sub tutela spirituala a Greciei. Opera sa filosofica, chiar daca nu reprezinta un corpus doctrinar, trebuie apreciata pentru adaptarea modelelor filosofiei grecesti la spiritualitatea si mentalitatea romana si, mai ales, pentru impunerea unui limbaj filosofic latin, la crearea caruia Cicero are un merit incontestabil. Dintre lucrarile sale cu caracter filosofic, merita mentionate: De republica (Despre stat) - dialog politic pe tema celei mai bune forme de guvernare si a calitatilor conducatorului ideal; De legibus (Despre legi) - tot un dialog politic pe tema legislatiei si a tipului ideal de constitutie; De natura deorum (Despre natura zeilor) - scriere pe tema existentei si esentei divinitatii; De divinatione (Despre divinatie) - abordând tema divinatiei ca har si arta a prezicerii viitorului; si în sfârsit De fato (Despre destin) - o expunere asupra problemei destinului.
Cicero are si o vasta corespondenta (peste 800 de scrisori) scrisa între anii 68 si 43 î.Hr., care este în acelasi timp un dosar intim al scriitorului si o adevarata fresca a vietii Romei din vremea sa. Omul Cicero ni se descopera aici cu o surprinzatoare sinceritate prin atitudinile politice si civice, prin viata zilnica din for sau din familie