Fituica

Peste 1000 de copiute GRATUITE de la useri si de pe Internet la toate materiile.

Lista materii:

Am lansat versiunea noua (2010) a programului de facut copiute pentru telefonul mobil!

Am lansat cel mai tare site de metode si tehnici de copiat!

Istoria medievala a Romaniei

Istoria medievala a Romaniei

Datorita pozitiei lor, romanii de la sud de Dunare au fost pentru prima data mentionati in sursele istorice (sec. X), sub numele de vlahi sau blahi (valahi); acest nume aratand ca ei erau vorbitori ai unei limbi romanice, si ca popoarele non-romanice din jurul lor recunosteau acest fapt. Dupa anul 602, slavii stabiliti masiv la sud de Dunare au fondat un tarat puternic bulgar, in sec. IX. Asta a facut o bresa intre romanii din nordul Dunarii si cei aflati la sud de Dunare.
Pe masura ce au fost supusi la tot felul de presiuni si izolati de trunchiul puternic romanesc de la nord de Dunare, numarul romanilor din sudul Dunarii a scazut continuu, in timp ce fratii lor de la nordul Dunarii, cu toate ca traiau in conditii extrem de dificile, si-au continuat evolutia lor istorica, ca o natiune separata, cea mai indepartata la est descendenta a Imperiului Roman.

Valahia, Moldova si Transilvania
Incepand cu sec. al X-lea, surse bizantine, slave si ungare, si mai tarziu surse occidentale, mentioneaza existenta entitatilor statale ale populatiei romanesti - cnezate si voievodate - la inceput in Transilvania si Dobrogea, apoi in sec. XII-XIII, si in teritoriile de la estul si sudul Carpatilor. O trasatura specifica a istoriei romanilor din Evul Mediu, pana in epoca moderna, este aceea ca ei au trait in trei principate vecine, dar autonome, - Valahia, Moldova si Transilvania.
Acest fenomen - care este, fara indoiala, unic in Europa medievala, este extrem de complex. O serie de cauze tin de esenta societatii feudale, dar sunt de asemenea si factori specifici. Printre ultimii, dorim sa mentionam existenta imperiilor vecine puternice, care s-au opus unificarii entitatilor statale romanesti si chiar au ocupat - pentru o perioada mai scurta sau mai lunga - teritoriile romanesti. De exemplu, la vest, romanii a trebuit sa faca fata politicii de cucerire dusa de regatul ungar. In 895, triburile ungare care au venit din tinuturile Volgai, conduse de Arpad, s-au stabilit in Panonia. Ei au fost opriti in inaintarea lor spre vest de catre imparatul Otto I (995), astfel ca ungurii s-au stabilit si si-au intors fata catre sud-est si est. Aici, ei s-au intalnit cu romanii.
O cronica ungara descrie intalnirea dintre mesagerii trimisi de Arpad, regele ungur, si
voievodul Menumorut al Biharei, un oras in vestul Transilvaniei. Ambasadorii unguri au pretins ca teritoriul sa le fie cedat lor. Cronica a pastrat pentru noi raspunsul plin de demnitate dat de Menumorut: "Spuneti-i lui Arpad, ducele Ungariei, conducatorul vostru. Bucurosi ii vom iesi in intampinare, ca de la prieten la prieten, pentru a-i da lui tot ce are nevoie, pentru ca este strain, si unui strain ii lipsesc multe. Dar pamantul pe care il pretinde, nu-l va avea niciodata de la noi de bunavoie, cata vreme vom trai".
In ciuda rezistentei cnezatelor si voievodatelor romanesti, ungurii au reusit in sec. X-XII sa ocupe Transilvania si s-o incorporeze regatului ungar (pana la inceputul secolului XVI, ca voievodat autonom). In scopul de a consolida puterea lor in Transilvania, unde romanii au continuat sa fie de-a lungul secolelor marea majoritate etnica, ca si in scopul de a apara granita estica si sudica a voievodatului, coroana ungara a recurs la colonizarea regiunilor de frontiera, cu sasi si secui, in sec. XII-XIII.
In sec. XIV, odata cu declinul puterii imperiilor vecine (polonii, ungurii, tatarii), s-au format o serie de state feudale, in sudul si estul lantului muntos al Carpatilor: Valahia, sub Basarab I, in jurul anului 1360, si Moldova, sub Bogdan I, in jurul anului 1359. Regatele Poloniei si Ungariei au incercat in sec. XIV si XV sa anexeze sau sa subjuge cele doua principate, dar n-au reusit.
In cea de-a doua jumatate a sec. XIV, o noua amenintare se abatea asupra teritoriilor romanesti: Imperiul otoman. Dupa ce au pus prima data piciorul pe pamantul european, in 1354, turcii otomani au inceput rapida lor expansiune pe continent, astfel ca stindardul verde al Islamului flutura deja in sudul Dunarii, in 1396.
Singure sau in alianta cu tarile crestine vecine, mai degraba in alianta cu voievodatele vecine ale celorlalte doua principate romanesti, voievozii Mircea cel Batran al Valahiei (1386-1418) si Vlad Tepes (Dracula din legendele medievale - 1456-1462), precum si Stefan cel Mare si Sfant (1457-1504), voievodul Moldovei si Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei (1441-1456), au dus grele batalii de aparare impotriva turcilor otomani, impiedicandu-le expansiunea spre centrul Europei.
Intreaga Peninsula Balcanica a devenit teritoriu turcesc. Constantinopole a fost capturat de Mohamed al II-lea, in 1453, Soliman Magnificul a capturat orasul Belgrad, in 1521, si Regatul ungar a disparut in urma Bataliei de la Mohaci - 1526. Prin urmare, Valahia si Moldova erau incercuite si a trebuit sa recunoasca suzeranitatea Imperiului Otoman timp de peste trei secole.
Dupa ce Buda a fost capturata si Ungaria a devenit pasalac, Transilvania a devenit principat autonom, in 1541, dar ea a recunoscut, de asemenea, suzeranitatea Imperiului Otoman, ca si celelalte doua teritorii romanesti. Spre deosebire de toate celelalte popoare din sud-estul Europei, spre deosebire de unguri si poloni, romanii au fost singurii care si-au mentinut entitatea statala in timpul Evului Mediu, ca si propria politica, precum si structurile militare si administrative.
Tributul platit sultanului avea menirea sa garanteze pastrarea autonomiei interne, dar in acelasi timp, si protectia impotriva altor dusmani puternici. Valahia si Moldova, detinand propriul lor statut autonom, au continuat, dupa caderea Imperiului Bizantin, sa cultive traditiile culturale bizantine si au luat asupra lor, in acelasi timp, pastrarea religiei ortodoxe rasaritene; pe teritoriul lor, invatati din toata Peninsula Balcanica, la adapost de islamul intolerant, au putut continua munca lor, fara nici un obstacol. Ei au pregatit renasterea culturala a propriilor natiuni.
Sfarsitul sec. XVI a fost dominat de personalitatea lui Mihai Viteazul. El a devenit voievod al Tarii Romanesti in 1593 si s-a alaturat Ligii Crestine - o coalitie antiotomana, initiata de papalitate si de Sfantul Imperiu Roman. El a reusit, dupa grele batalii (Calugareni, Giurgiu) sa redobandeasca chiar independenta tarii sale. In 1599-1600, pentru prima data in istorie, el a unit toate teritoriile locuite de romani, proclamandu-se "Print al Tarii Romanesti, al Transilvaniei si al intregii Moldove".
Situatia interna era foarte complicata, marile puteri vecine - Imperiul Otoman, Polonia si Imperiul habsburgic - ii erau ostile si si-au unit fortele pentru a-l infrange; astfel ca aceasta unire a fost de scurta durata, intrucat Mihai Viteazul a fost asasinat in 1601. Unirea realizata de domnitorul domnitor a devenit totusi un simbol pentru posteritate. In sec. al XVII-lea, sub diferite forme, si cu succese trecatoare, si alti printi au incercat sa relanseze ambitiosul program politic al lui Mihai Viteazu, incercand sa formeze un front de uniune antiotomana din cele trei principate si sa restaureze unitatea Daciei antice.