Fituica

Peste 1000 de copiute GRATUITE de la useri si de pe Internet la toate materiile.

Lista materii:

Am lansat versiunea noua (2010) a programului de facut copiute pentru telefonul mobil!

Am lansat cel mai tare site de metode si tehnici de copiat!

Austro-Ungaria in sec XIX

La jumatatea secolului al XIX-lea, Habsburgii domnesc asupra unor regiuni întinse din jurul Austriei – incluzând Ungaria, Boemia, teritorii italiene, poloneze, românesti si ale slavilor sudici - , locuite de circa 12 nationalitati. Din cele 35 milioane de locuitori, cei mai numerosi sunt germanii (9milioane), maghiarii (6,5 mil.) si cehii (5,5 mil.), urmati de slovaci, polonezi, români, sârbi, sloveni, croati, italieni etc. Larga raspândire geografica a posesiunilor habsburgice si diversitatea etnica din aceste teritorii reprezinta însa obstacole în calea unei guvernari eficiente. Lipsa unei coeziuni geografice si culturale determina scaderea autoritatii statului în problemele internationale, precum si necesitatea unei anumite flexibilitati în politica interna, care ramâne totusi una conservatoare, absolutista. Imperiul îsi mentine stapânirea de-a lungul întregului secol al XIX-lea, facând fata formidabilei forte a nationalismului. Autoritatea este întruchipata de împaratul Franz Josef I. Urcat pe tron la 2 decembrie 1848, la vârsta de doar 18 ani, el va conduce autoritar pâna în 1916, ca excelent administrator, fara sa aiba însa, dupa cum spun unii istorici, „stofa de mare om de stat”. Este de apreciat modul în care împaratul, bazat pe pilonii traditionali (Biserica catolica, aristocratia, armata si birocratia), gestioneaza un stat multinational, în care minoritatile sunt intotdeauna gata sa se razvrateasca pentru a-si redobândi drepturile lor istorice, nerecunoscute.
Între SOLUTIILE POLITICE ALE HABSBURGILOR cea dintâi aplicata este politica neoabsolutista, promovata, din ianuarie 1849, de ministrul de interne, Alexander von Bach. Aceasta se traduce prin reprimare, centralizare si germanizare. Spre exemplu, principatul Transilvania redevine o unitate administrativa depinzând direct de Viena, Banatul, împreuna cu Voivodina sârbeasca alcatuiesc o singura provincie, cu capitala la Timisoara, iar Bucovina devine Mare Ducat, aflat sub jurisdictia directa a Vienei. În conditiile luptei nationale si ale unor esecuri în politica europeana, aceasta politica nu poate fi însa durabila. Astfel, unificarea germanilor si a italienilor s-a facut în defavoarea statului austriac. Drept urmare, acesta se reorienteaza în politica externa catre SE Europei, îar pe plan intern abordeaza formule noi: liberalismul, în anul 1860 si dualismul, începând cu anul 1867.
CONSECINTELE POLITICII DUALISTE sunt sintetizate în formarea unui stat original, dubla monarhie austro-ungara. Despartite de Leitha, mic afluent al Dunarii, Cisleithania (Austria) si Transleithania (Ungaria) sunt autonome în privinta problemelor interne. Acest dualism, care îi avantaja pe maghiari, are drept scop perpetuarea subjugarii celorlalte nationalitati din imperiu: îi nemultumeste pe cehii care pretind un trialism si refuza, pâna în anul 1879, sa participe la Parlamentul (Landtag) al Boemiei; la rândul lor, românii protesteaza criticând dualismul prin Pronunciamentul de la Blaj (1868), prin care se cerea repunerea în drepturi a natiunii române din Transilvania. Din punct de vedere al orientarii fata de politica Budapestei, a doua ½ a secolului al XIX-lea a fost dominata de doua tabere: pasivistii (George Baritiu, Ion Ratiu, adepti ai neparticiparii la viata politica) si activistii (Andrei Saguna s.a. adepti ai implicarii în viata politica maghiara). În 1869 au luat fiinta Partidul National Român din Transilvania (pasivistii) si Partidul National al Românilor din Banat si Ungaria (activistii). În 1881, prin unificarea celor doua formatiuni s-a înfiintat Partidul National Român.
În 1892, Comitetul Central al PNR a definitivat si dat publicitatii un memoriu (Memorandum) care punea sub semnul întrebarii legitimitatea formei statale dualiste, principala nemultumire a liderilor PNR fiind absenta autonomiei etnice a românilor.
Reactia autoritara maghiara a fost dura: autorii Memorandumului au fost dati în judecata iar liderii arestati. Sistemul dualist a fost o scuza pentru Curtea de la Viena ca sa nu intervina în problemele interne ale Budapestei si, în consecinta, sa arbitreze cele doua parti implicate.
În Cisleithania, guvernul contelui Taafe (1879-1893) stie sa-i împace pe nobilii diferitelor nationalitati si acorda câteva concesii cehiilor – folosirea alaturi de germana, a limbii cehe, organizarea unei universitati cehe la Praga.
În Transleithania, doar croatii beneficiaza de câteva drepturi (Dieta de la Zagreb), iar guvernarea lui Tisza (1875-1890) duce o politica de maghiarizare, care înrautateste situatia nationalitatilor din zona care revenise maghiarilor: români, slovaci si sârbi.
În ciuda nemultumirilor acumulate, Imperiul austro-ungar prezinta o fatada stralucitoare, simbolizata de Viena, cu o bogata viata intelectuala si artistica. Într-un imperiu amenintat de nemultumiri din toate partile, coeziunea este mentinuta prin personalitatea lui Franz Josef I.