Alexandru cel Bun
Alexandru cel Bun, fiu al lui Roman I, a fost sprijinit în preluarea domniei de catre Mircea cel Batrân. Acesta a devenit domn împotriva vointei regelui Vladislav Iagello, a feudalilor poloni si lituanieni si a lui Witold, mare cneaz al Lituaniei, var cu regele, care ar fi vrut sa înscauneze în Moldova pe Ivascu, fiul lui Petru Musat. Alexandru a depus juramânt de credinta regelui Poloniei si lui Witold, la 25 martie 1400, la Brest în Polonia. Acesta a renuntat la Tara Sepenitului si la suma împrumutata de Vladislav Iagello de la Petru Musat.
Domn din aprilie 1400, Alexandru (supranumit cel Bun) va îngadui lui Mircea sa exercite mai multa vreme influenta sa asupra celeilalte domnii românesti , din Moldova. Interventia sa pe lânga Patriarhia din Constantinopol va fi hotarâtoare pentru recunoasterea Mitropolitului
Moldovei si asezarea acestuia la Suceava (26 iulie 1401) - expresie a independentei politice a românilor de la rasarit de Carpati, dar si a colaborarii strânse între cei doi domni.
Dupa model muntean, Alexandru va organiza structura administrativa a tarii, traditia atribuindu-i întemeierea dregatoriilor. În acest context, a fost fixat si hotarul dintre Moldova si Tara Româneasca în zona Dunarii de Jos, unde se interfera autoritatea conducatorilor politici de la Suceava si Târgoviste. În virtutea unei traditii politice initiate de primii Musatini,
Alexandru a încheiat o întelegere cu regele Poloniei, WI. Jagello,
recunoscându-i suzeranitatea (12 martie 1402). Aceasta optiune
politica era menita sa contracareze pretentiile dominatoare ale
Ungariei, sa întareasca unitatea antiotomana si sa stimuleze, prin
privilegiile ce le-au fost date la începutul secolului al XV-lea,
bogatul comert de tranzit desfasurat prin Moldova de negustorii
litoveni si craioveni. În 1403, Mircea cel Batrân a reînnoit si el
alianta cu Vladislav Iagello, prin intreventia domnului Moldovei. Se
realiza atunci o tripla alianta între aceste tari. Reînnoirea
legaturilor cu Polonia s-au efectuat în anii:1404,1407,1411. În anul
1408, litovenilor li s-au acordat si un privilegiu comercial.
Alexandru cel Bun a trimis trupe în sprijinul regelui Iagello pentru
marea confruntare cu ordinul teutonic, care desfasura actiuni agresive si de expansiune în zona Marii Baltice. În 1410, la Grünwald, acestia din urma, sprijiniti de regele maghiar Sigismund, sufereau, o grea înfrângere.
În consecinta imediata, agravarea raporturilor dintre Ungaria si
Polonia a determinat pe Alexandru sa reînnoiasca la Roman, la 25 mai 1411, tratatul sau cu Wladyslav Jagello. Cei doi se angajau sa se
ajute reciproc, în cazul unui atac venit din partea "craiului
unguresc". În cele din urma numeroasele complicatii politice si
militare cu care se confrunta regele maghiar l-au obligat sa înceapa
negocieri cu regele Poloniei concretizate prin tratatul semnat la
Lublau la 15 martie,1412. În schimbul promisiunii ca nu-i va mai
sprijini pe teutoni, Sigismund dorea sa realizeze o întelegere cu
privire la extinderea stapânirii sale asupra Valahiei si Moldovei.
Rezistenta lui Iagello a condus la o solutie de compromis. În
eventualitatea ca voievodul de la Suceava nu li s-ar fi alaturat în
lupta împotriva turcilor, tara sa ar fi fost împartita: nord-estul cu
Suceava, Iasi si Cetatea Alba ar fi revenit regelui Poloniei, iar
sud-vestul cu Romanul, Bacaul, Bârladul si Chilia lui Sigismund,
interesat sa ia în stapânire gurile Dunarii si sa-si asigure o
legatura lesnicioasa cu comertul oriental.
Relatiile moldo-polone s-au concretizat prin sprijinul acordat de
Alexandru cel Bun armatelor lui Iagello în anul 1411 dar si la asediul
cetatii Marienburg (1422) - 400 de calareti-arcasi. Aici, cronicarul
polon Ion Diugosz, relateaza vitejia moldovenilor din lupta dar si
faptul ca au învins o oaste mult mai numeroasa a teutonilor. Dupa
înfrângerea Ordinului teutonic armata moldoveana si-a îndreptat
fortele spre Dunare, spre a face fata primejdiei otomane.
În anul 1415, regele polon cu sotia sa au facut o vizita lui Alexandru
cel Bun la Snyatin, iar în 1419, acesta se va casatori cu vara primara
a regelui polon, Ringala.
În anul 1420, turcii se îndreapta cu flota lor spre portul Cetatea
Alba. Domnul a cerut ajutor, conform tratatului, lui Vladislav
Iagello. Acesta a dispus sa fie ajutat de Witold si de comitatele de
granita ale Poloniei, dar Alexandru a reusit sa respinga cu fortele
lui proprii atacul sultanului si sa se întareasca la Cetatea Alba.
În 1422 a fost reconfirmat tratatul de la Lublau între Sigismund si
regele Poloniei. Regele Ungariei staruind cu acest prilej pentru
împartirea Moldovei. Dar regele Poloniei s-a opus, în vreme ce Witold
a fost de acord.
În 1426 regele Sigismund initie o întelegere cu Vladislav Iagello si
cu Alexandru cel Bun în vederea organizarii unei cruciade împotriva
turcilor.
Dupa 2 ani Sigismund se adreseaza din nou regelui Poloniei si lui
Witold pentru sanctionarea Moldovei, însa este respins si de aceasta
data de Iagello.
Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli
contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au ramas
mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.