Zone seismice
Oamenii de stiinta au inceput sa cartografieze locurile in care sunt frecvente cutremurile inainte de a intelege motivul cutremurelor. Cutremurele se pot intalni in orice loc in care rocile se misca de-a lungul liniilor, dar majoritatea cutremurelor mari se produc in anumite zone, bine determinate. Sunt deosebit de frecvente in regiunile vulcanice, de exemplu : in cercul de foc din jurul Oceanului Pacific. Pe masura ce metodele de determinare a localizarii cutremurelor au devenit mai precise, si hartile au fost imbunatatite, conturandu-se o imagine mult mai clara despre activitatea seismologica. Seismologia de fapt s-a „maturizat” doar prin anii 1960 cand au inceput sa studieze felul in care se poate respecta conventia referitoare la interzicerea experientelor nucleare. Cercetatorii au fost insarcinati sa studieze daca se pot detecta micile explozii nucleare subterane; ei au instalat cateva statii de detectare seismica si au analizat toate vibratiile percepute de aparate. Harta activitatii seismice formata in acest fel, a aratat ca cel mai frecvent cutremurele se produc in scoarta oceanica si santurile oceanice, respectiv de-a lungul liniilor de refractie, lanturilor muntoase tinere si in zonele vulcanice.
Aceste date au venit in sprijinul teoriei conform careia litosfera pamantului-scoarta de 100 km grosime si stratul superficial solid-este formata din 15 placi tectonice care plutesc deasupra stratului intern semitopit al Pamantului, numit astenosfera.