Sistem metric
Jean Picard introducea valoarea moderna a lungimii unui meridian terestru, s-a facut propunerea ca sistemul de masurare sa se bazeze pe meridian. Sugestia i-a atras pe cei cu înclinatii stiintifice revolutionare, ei fiind aceia care au stabilit ca unitatea de lungime sa fie egala cu a zecea milioana parte din lungimea meridianului de la pol la ecuator. Si tot ei au denumit aceasta unitate metru. De asemenea, pornind de la volumul ocupat de o anumita cantitate de apa pura la o temperatura data, au stabilit unitatea de baza pentru masa – gramul.
Sistemul metric este un sistem zecimal, în care multipli si submultipli metrului sunt de 10 ori mai mari/ sau mai mici decat unitatea de baza. Acest sistem de masuri include ca multipli (unitati crescatoare) denumiri prefixe din limba greaca si ca submultipli denumiri cu prefixe din limba latina. Simbolurile prefixelor se tiparesc cu litere latine (drepte), fara spatii între simbolul prefixului si simbolul unitatii.
Unitatile metrice se afla în relatie unele cu altele, multiplii si submultiplii metrului obtinandu-se prin ridicarea acestuia la diferite puteri ale lui 10. Aceleasi prefixe – mili – (10-3), centi – (10-2), deci – (10-1), deca – (101), hecto – (102), si kilo – (103) – sînt comune întregului sistem de masurare. Un milimetru este a o mia parte dintr-un metru, în timp ce un miligram este a o mia parte dintr-un gram. Litrul, unitatea de baza a capacitatii, a fost initial definit ca fiind egal cu 103 centimetri cubi. Un kilolitru este asadar egal cu 103 litri si un kilometru este egal cu 103 metri. Mai tarziu acest sistem a fost extins, adaugandu-i-se prefixe pentru submultipli si multipli mai mici, respectiv mai mari: micro – (10-6), nano –(10-9), pico – (10-12), femto – (10-15), atto – (10-18), mega – (106), giga – (109), tera – (1012), peta – (1015), exa – (1018). Astfel, micrometrul a fost definit ca fiind a milioana parte dintr-un metru, un attogram ca fiind a cvintimilioana parte dintr-un gram, iar un gigalitru cantitatea egala cu un miliard de litri.
Ca atare, litrul a devenit egal cu 1000,028 centimetri cubi în loc de 1000. Astfel, în 1889 a fost adoptat prototipul international din platina iridianta denumit metru etalon, cu care periodic s-au comparat prototipurile nationale.
Simbolul metrului este litera m. Exista metru liniar pentru lungime, metru patrat pentru suprafata si metru cub – unitate de masura pentru volum.
Aceste definitii, pentru lungime, suprafata si volum, sunt valabile si în sistemul curent de masura din Statele Unite. Cu mult timp în urma, Congresul a stabilit ca inch-ul SUA este egal cu exact 2,54 centimetri si, din moment ce majoritatea masurilor de lungime, suprafata si volum pot fi determinate în raport cu inch-ul, înseamna ca ambele sisteme, european si american, pot fi exprimate în functie de viteza luminii.
În Marea Britanie si alte tari anglo-saxone unitatea de masura standard pentru lungime este yard-ul, cu simbolul yd echivalent cu 0,914 m si avand ca masuri derivate yardul patrat pentru masurarea suprafetei (0,836 m2) si yardul cubic pentru masurarea volumului (0,764 m3).