Fituica

Peste 1000 de copiute GRATUITE de la useri si de pe Internet la toate materiile.

Lista materii:

Am lansat versiunea noua (2010) a programului de facut copiute pentru telefonul mobil!

Am lansat cel mai tare site de metode si tehnici de copiat!

Capital, Stocuri, Decontari, Trezorerie, Cheltuieli


Contabilitatea financiara descrie circuitul patrimonial al intreprinderii luat in totalitate si structuralitate. Obiectivul sau principal il constituie furnizarea de informatii sintetice privind pozitia financiara, performantele si modificarile pozitiei financiare. Informatia contabila, pe langa o utilizare interna de catre management, este destinata utilizatorilor externi definiti de: investitorii de capital, bancherii, angajatii, furnizorii, clientii, guvernul si organele sale, precum si publicul.
Contabilitatea de gestiune furnizeaza toata informatia contabila care este cuantificata, prelucrata si transmisa pentru utilizarea interna de catre management. Ea descrie circuitul patrimonial intern al intreprinderii, definit de activitatile consumatoare de resurse si producatoare de rezultate. Obiectivele principale ale contabilitatii de gestiune sunt: calcularea analitica (pe feluri, purtatori de costuri, locuri de activitate) a costurilor si rezultatelor, bugetarea interna a activitatii intreprinderii (pe locuri de activitati); controlul de gestiune sau managerial privind costurile prestabilite si abaterile de la aceste costuri.
Entitatile patrimoniale reprezinta spatiul de cunoastere si actiune al contabilitatii. in mod concret se delimiteaza ca entitati patrimoniale, deci se cuprind in sfera de actiune a obiectului contabilitatii, regiile autonome, societatile comerciale, institutiile publice, unitatile cooperatiste, asociatiile si celelalte persoane fizice si juridice care desfasoara activitati comerciale. Nevoia de armonizare si uniformitate in contabilitate impune normalizarea sa. Efortul de normalizare dar si produsul acesteia se concretizeaza in:
a) definirea de concepte, principii si norme contabile bazate pe o terminologie precisa si identica pentru toti producatorii si utilizatorii de informatii contabile;
b) aplicarea lor practica in vederea asigurarii comparabilitatii in timp si spatiu, relevantei si credibilitatii a informatiilor contabile.
Cadrul contabil general cuprinde conceptele si principiile teoretice care alcatuiesc impreuna sistemul de referinta pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare, pentru utilizatorii externi adica ceea ce trebuie sa fie contabilitatea, delimiteaza ca teorie contabila normativa deci un caz particular al teoriei contabile generale. Cadrul general se refera la intocmirea si prezentarea situatiilor financiare cu scop general, intocmite si prezentate cel putin anual. Ele contin informatiile care raspund necesitatilor comune majoritatii utilizatorilor.
Utilizatorii de situatii financiare includ investitorii prezenti si potentialii bancheri, angajatii, furnizorii si alti creditori comerciali, clientii, guvernul, publicul si managerul sau administratorul de resurse.
Obiectivul situatiilor financiare este de a furniza informatia despre pozitia financiara a intreprinderii, rezultatele si modificarile pozitiei financiare ale intreprinderii. Pentru a fi utila pentru consumatori (utilizatori) informatia contabila trebuie sa indeplineasca anumite atribute denumite caracteristici calitative. Asa cum prevede Cadrul IASC pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare cele patru caracteristici calitative principale sunt: inteligibilitatea, relevanta, credibilitatea si comparabilitatea.
Structurile calitative descrise in situatiile financiare sunt cele de activ, datorii (pasiv), capital propriu si rezultate sub forma de venituri si cheltuieli.
Recunoasterea este procesul de incorporare in bilant sau in contul de rezultate a unui element care satisface definitia unui post. in acest sens au fost adoptate criteriile: probabilitatea beneficiului economic viitor si credibilitatea evaluarii.
Evaluarea este procesul de determinare a valorii banesti la care posturile din situatiile financiare urmeaza sa fie recunoscute si inscrise in bilant si contul de rezultate.
Pentru evaluare se poate folosi, dupa caz, o singura baza sau mai multe baze combinate dupa cum urmeaza: costul istoric, costul curent, valoarea de realizare (lichidare) si valoarea actualizata. Baza de evaluare cel mai des utilizata este costul istoric, combinat adesea cu celelalte baze.
Activele imobilizate sau fixe, denumite si active pe termen lung, imobilizari sau bunuri imobile, cuprind toate acele valori economice de investitie a caror perioada de utilitate si lichiditate este mai mare de un an.
Imobilizarile necorporale, denumite si imobilizari nemateriale sau active intangibile, cuprind toate acele valori economice de investitie care nu imbraca fizic forma de bunuri materiale concrete. Ele sunt reprezentate de cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare aplicata si dezvoltare,
concesiunile, brevetele, licentele, marcile de fabrica si alte drepturi similare, fondul comercial si alte imobilizari necorporale.
Imobilizarile corporale, denumite si imobilizari materiale sau active fixe tangibile reprezinta bunurile materiale de folosinta indelungata in activitatea unei intreprinderi. Ele se gasesc sub forma de terenuri si mijloace fixe
Imobilizarile financiare, denumite si investitii financiare sau de portofoliu cuprind valorile financiare investite de intreprindere in patrimoniul altor societati sub forma titlurilor de participare, altor titluri financiare imobilizate, creantelor atasate participatiilor, imprumuturilor acordate si altor imobilizari financiare.
Amortizarea reprezinta alocarea (repartitia) valorii amortizabile a unei imobilizari pe durata sa de utilizare previzionata intreprinderile sunt obligate sa amortizeze imobliizarile corporale si necorporale potrivit Legii privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, utilizand unul din regimurile: amortizarea liniara, amortizarea degresiva si amortizarea accelerata. Conceptia si calculul amortizarii reprezinta o problema cu implicatii fiscale. Termenii in care este rezolvata isi gasesc expresie in duratele normale de utilizare, in regimurile de amortizare opozabile
agentilor economici, implicit in gradul de deductibilitate al amortizarii la determinarea profitului impozabil si valoarea luata in calculul amortizarii.
Provizioanele pentru deprecieri privind imobilizarile intervin de regula in cazul structurilor neamortizabile. Ele se delimiteaza ca echivalent al deprecierii valorii activelor imobilizate neamortizabile.
Stocurile si productia in curs de executie reprezinta, dupa caz, bunurile materiale, lucrari si servicii destinate sa fie consumate la prima lor utilizare, sa fie vandute in situatia in care au starea de marfa sau produse rezultate din prelucrare, precum si productia in curs de executie aflata sub forma productiei neterminate.
Pretul de inregistrare din conturi, corespunzator valorii contabile de intrare a stocurilor sI productiei in curs de executie, este egal cu costul de achizitie pentru bunurile procurate din afara si costul de productie pentru bunurile obtinute din productia proprie.
Continutul si functia contabila a conturilor de stocuri se diferentiaza in raport de metoda inventarului permanent sau intermitent, folosita pentru evidenta miscarii stocurilor. Astfel, in cazul folosirii metodei inventarului permanent conturile de stocuri si comenzi in curs de executie se debiteaza cu intrarile de valori materiale si se crediteaza cu iesirile de valori materiale.
in cazul utilizarii metodei inventarului intermitent, conturile inregistreaza numai stocurile de valori materiale si productie in curs de executie. Astfel, la inchiderea exercitiului financiar, in debitul conturilor se inregistreaza stocurile de la sfarsitul perioadei, determinate prin inventariere, iar la deschiderea exercitiului, in credit, stocurile de la inceputul perioadei preluate in categoria cheltuielilor, pentru perioada urmatoare de gestiune, in cazul materialelor si marfurilor, si ca venituri, in cazul produselor si productiei in curs de fabricatie. Rulajul intrarilor si iesirilor se inregistreaza direct prin debitul, respectiv creditul conturlior de cheltuieli in cazul materialelor si marfurilor si de venituri, in cazul produselor, lucrarilor si serviciilor.
in cazul in care evaluarea si inregistrarea in contabilitate a stocurilor se face la preturi prestabilite (standard), conturilor de stocuri li se asociaza conturi distincte care inregistreaza diferentele de pret fata de costul de achizitie sau costul de productie. in debitul conturilor de diferente, de regula, se inregistreaza diferentele aferente bunurilor intrate in gestiunea intreprinderii, iar in creditul lor, diferentele corespunzatoare stocurilor iesite. Soldul conturilor reprezinta diferentele de pret aferente bunurilor economice existente in stoc in gestiunea intreprinderii . O asemenea modalitate de functionare impune
inregistrarea in rosu a diferentelor daca preturile prestabilite sunt mai mari decat costul de achizitie sau de productie, dupa caz si in negru in situatia inversa.
Daca nu se accepta mecanismul de inregistrare rosu — negru, prezentat mai sus, conturile de diferente inregistreaza in debit diferentele in plus (costul de achizitie sau de productie este mai mare decat pretul prestabilit) aferente stocurilor intrate in gestiune si diferentele de pret in minus (costul de achizitie
sau de productie este mai mic decat cel prestabilit) aferente stocurilor iesite din gestiune. in creditul conturilor se reflecta diferentele de pret in minus aferente stocurilor intrate in gestiune si diferentele in plus corespunzatoare stocurilor iesite din gestiune.
De asemenea, in cadrul clasei s-a creat o grupa distincta de conturi: 39 “Provizioane pentru deprecierea stocurilor si productiei in curs de executie”. Cu ajutorul acestor conturi se tine evidenta provizioanelor pentru deprecierea stocurilor. Sunt conturi de pasiv, in creditul lor se inregistreaza valoarea provizioanelor pentru depreciere, constituite pe seama cheltuielilor, in debitul acelorasi conturi se reflecta valoarea provizioanelor reluate prin diminuare sau anulare. Soldul creditor al acestor conturi reprezinta valoarea provizioanelor constituite prin prelevarea din rezultate.
Prin categoria de decontari cu tertii sunt delimitate toate datoriile si creantele fata de terte persoane, cu termen de decontare pe termen scurt. De asemenea, sunt incluse si decontarile intre exercitiile financiare determinate de valorile de regularizare de la un exercitiu la altul.
Datoriile comerciale create in cadrul relatiilor de decontare cu furnizorii pentru provizionarile de bunuri materiale, lucrari si servicii se delimiteaza patrimonial sub forma furnizorilor, efectelor de platit si avansurilor acordate furnizorilor. Toti debitorii unitatii sub forma creantelor comerciale legate de vanzarea de bunuri, lucrari sau servicii proprii ciclului de exploatare al intreprinderii sunt delimitati prin structura de “Clienti si valori asimilate”. in cadrul acestora, clientii reprezinta creantele fata de terti determinate de vanzarea pe credit a
bunurilor materiale, lucrarilor si serviciilor care fac obiectul activitatii intreprinderii. in cadrul acestei forme de vanzare decontarea dintre intreprindere si client intervine ulterior.
in contabilitate sunt delimitate si evidentiate, ca o structura distincta, toate creantele sub forma clientilor incerti si in litigii. Clientii devin incerti in cazul in care creantele nu s-au incasat la termenul fixat si exista conditii care determina lipsa de incredere in solvabilitatea acestor parteneri comerciali (se afla in situatia de lichidare, succesiune etc.). Clientii sunt litigiosi in situatia in care s-a deschis o actiune juridica pentru decontarea creantelor. De asemenea, se mai utilizeaza si notiunea de creante dubioase in cazul clientilor incerti care pot deveni irecuperabili.
Din categoria creantelor asupra clientilor fac parte si cele determinate de produsele, lucrarile sI serviciile vandute, dar nefacturate.
Efectele comerciale reprezinta titluri de valoare, negociabile pe termen scurt sau imediat, care atesta, dupa caz, datorii - creante in cadrul relatiilor comerciale cu furnizorii si clientii. Ele circula sub diferite denumiri generice cum ar fi: inscrisuri, polite, cambii, instrumente de plata si de credit.
Decontarile cu personalul au ca obiect calculul, inregistrarea la cheltuieli si decontarea salariilor cuvenite angajatilor.
in sfera decontarilor cu asigurarile si protectia sociala se includ contributiile intreprinderii la asigurari sociale, contributia personalului la pensia suplimentara, contributia intreprinderii si a personalului la fondul de somaj.
Decotarile cu bugetul de stat sunt operatii determinate de impozitele si taxele datorate bugetului de stat, precum si creantele asupra bugetului.
TVA reprezinta un impozit indirect intemeiat pe criteriul deductibilitatii, care se stabileste asupra operatiilor privind transferul proprietatii bunurilor, precum si asupra celor privind prestarile de servicii.
Prin structura de activ privind debitorii diversi sunt delimitate creantele curente privind debitele provenite din pagubele materiale, amenzile si penalitatile pretinse, stabilite in baza unor hotarari ale instantelor judecatoresti, precum si alte creante care prin natura lor nu sunt delimitate prin conturi de creante comerciale , salariale, sociale, fiscale sau in cadrul grupului si cu asociatii. Potrivit acestui criteriu nu se inregistreaza in aceste conturi debitele din avansuri spre decontare acordate salariatilor si din distribuiri de uniforme si echipament de lucru.
in categoria creditorilor diversi se includ datoriile fata de terti pe baza de titluri executorii si cele privind redeventele, locatiile de gestiune si chiriile, cele privind achizitionarea valorilor mobiliare de plasament apelate (nominalizate), precum si diferentele favorabile si nefavorabile de curs valutar evidentiate cu ocazia lichidarii creditorilor.
Decontarile intre exercitiile financiare au ca obiect, dupa caz, structuri de activ sau pasiv create prin “activarea” cheltuielilor si “pasivizarea” veniturilor. in aceasta situatie se afla cheltuielile si veniturile constatate in avans (inregistrate in prealabil) in cursul exercitiului financiar, dupa care se raporteaza direct la rezultatul exercitiului urmator, precum si cheltuielile efectuate in cadrul exercitiului financiar, dar de repartizat sistematic pe mai multe exercitii ulterioare.
Provizioanele pentru clientii neincasati se constituie in cazul declararii falimentului acestora, pe baza hotararii judecatoresti prin care se atesta aceasta situatie.
in sfera activitatii de trezorerie a intreprinderii se cuprind toate operatiile de gestiune a investitiilor financiare pe termen scurt, a valorilor de incasat, a disponibilitatilor banesti, a altor valori de trezorerie, precum si concursurile bancare sub forma creditelor de scont si de trezorerie.
Investitiile financiare pe termen scurt denumite si valori mobiliare de plasament, valori pe termen scurt negociabile sau investitii temporare sunt titluri de valoare achizitionate in vederea realizarii unui castig pe termen scurt sau protejarii lichiditatilor, dupa caz. Spre deosebire de titlurile de participare a caror posesiune este durabila, perioada de rotatie a titlurilor de plasament nu depaseste, de regula, un an. Ele se identifica cu actiunile, obligatiunile, bonurile de tezaur sau trezorerie si alte titluri de valoare dobandite pe termen scurt.
Disponibilitatile banesti in lei si in devize se delimiteaza sub forma numerarului din casieria intreprinderii, depozitelor la banca in conturile curente sau de disponibil si prin alte valori financiare care datorita naturii lor sunt convertibile imediat in disponibilitati banesti. in aceasta ultima situatie se afla valorile de incasat sub forma cecurilor, efectelor comerciale si cupoanelor primite de la platitori si depuse la banca spre incasare. Motivatia incadrarii acestor titluri sau documente de valori in activitatea de trezorerie si nu in categoria creantelor, este aceea ca ele devin lichidabile (disponibile) intr-un termen foarte scurt.
Disponibilitatile sau depozitele create in conturile de banca pot functiona la vedere sau la termen. Daca nu actioneaza la vedere este recomandabil sa se utilizeze tehnica contului curent sau a casei de credit. Prin acest cont se inregistreaza toate operatiile banesti intre intreprindere si banca. in situatia in care incasarile sunt mai mari decat platile, soldul contului reprezinta disponibilitatile banesti, iar daca incasarile sunt mai mici decat platile, soldul exprima creditele acordate de banca.
Depozitele la termen in banca reprezinta o forma de imobilizare a lichiditatilor pana la un an, fara a fi transferabile sau utilizate inainte de termenul final. Procedand astfel, dobanda este mai mare decat in cazul disponibilitatilor banesti la vedere, care lipseste sau este foarte mica.
Din categoria disponibilitatilor banesti fac parte acreditivele si avansurile de trezorerie. Prin pozitia avansuri de trezorerie sunt delimitate disponibilitatile banesti repartizate spre a fi girate de catre administratori sau alte persoane imputernicite de intreprindere in vederea efectuarii unor plati in favoarea
intreprinderii. La aceasta pozitie se includ si avansurile acordate salariatilor pentru efectuarea de cumparari.
Acreditivul reprezinta mijloacele banesti pastrate la banca intr-un cont distinct la dispozitia furnizorului din care urmeaza a se efectua platile catre acesta pe masura livrarii marfurilor, executarii lucrarilor sau prestarii de servicii.
Structura patrimoniala denumita alte valori de trezorerie se individualizeaza sub forma timbrelor fiscale si postale, tichetelor si biletelor de calatorie, biletelor de tratament si odihna si alte valori.
Concursurile bancare se delimiteaza sub forma creditelor de trezorerie (soldul creditor al
contului curent), creditelor bancare pe termen scurt, acordate prin cont separat pentru nevoi temporare si creditelor de scont (credit acordat de banca posesorului de credit pentru scontare inainte de scadenta).
Contabilitatea financiara a cheltuielilor si veniturilor este organizata avand la baza conceptia dualista. in consecinta, ea are ca obiect evaluarea si inregistrarea cheltuielilor si veniturilor in functie de natura lor, iar contabilitatea de gestiune, in raport de destinatia (functia) cheltuielilor.
Particularizand, in raport de cele doua structuri, contabilitatea financiara reflecta cheltuielile intr-o clasificare corespunzatoare naturii activitatilor pe care le desfasoara intreprinderea (exploatare, financiara si exceptionala) si naturii resurselor consumate (materii prime, salarii, amortizari etc.). Aceasta
structura se regaseste astfel la nivelul grupelor de conturi principale:
I. CHELTUIELI DE EXPLOATARE
II. CHELTUIELI FINANCIARE
III. CHELTUIELI EXTRAORDINARE
IV. CHELTUIELI CU AMORTIZ|RILE {I PROVIZIOANELE sau CHELTUIELI
CALCULATE
V. CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT
I. VENITURI DIN EXPLOATARE
II. VENITURI FINANCIARE
III. VENITURI EXTRAORDINARE
IV. VENITURI DIN AMORTIZ|RI {I PROVIZIOANE
Pentru reprezentarea cheltuielilor si veniturilor se porneste de la caracterul de proces al
activitatilor consumatoare de resurse si producatoare de rezultate. Ocazionarea cheltuielilor si crearea veniturilor se deruleaza in mai multe etape succesive sau simultane de timp. Astfel, in cazul procesului cheltuielilor se intalnesc patru momente: angajarea, consumul, platile, imputarea.
Angajarea are loc in momentul in care se contracteaza obligatia baneasca generatoare de plati sau consumatoare de resurse. Exemplu. in cazul unei aprovizionari cu materiale de la furnizori angajarea
cheltuielilor intervine in momentul in care s-a creat obligatia baneasca fata de furnizori de a plati stocurile primite de la acestia.
Consumul este specific utilizarii efective sau “sacrificarii” resurselor in scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive, dupa caz. Exemplu, utilizarea materialelor in procesul de productie in scopul obtinerii de produse, lucrari si servicii.
Platile constau din achitarea unei sume de bani ca echivalent in cadrul relatiilor financiare.
Exemplu: achitarea obligatiei fata de furnizori pentru materialele aprovizionate de la acestia reprezinta o plata ca echivalent; in schimb, plata impozitului pe profit reprezinta un transfer fara echivalent.
Imputarea reprezinta momentul cand cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor obtinute.
in cadrul procesului de creare a veniturilor se delimiteaza patru momente: productia; facturarea sau vanzarea pe credit; incasarea; incorporarea.
Productia este momentul crearii rezultatului ca produs al activitatii consumatoare de resurse. Exemplu: la o intreprindere producatoare, aceasta faza se identifica cu productia in curs de fabricatie si
productia finita.
Facturarea sau vanzarea pe credit consta in transferarea dreptului de proprietate de la vanzator la client.
incasarea reprezinta etapa in care rezultatul vandut se transforma in bani.
incorporarea este o etapa strict contabila prin care veniturile sunt inglobate in rezultate pentru a
absorbi cheltuielile corespondente.
Analiza de mai sus, cu privire la momentele ocazionarii cheltuielilor si crearii veniturilor, se
regaseste si in contabilitatea financiara. Respectand principiul independentei exercitiilor, toate operatiile care determina cheltuieli si venituri sunt inregistrate in momentul generarii sau angajarii lor. in mod corespunzator se organizeaza o << contabilitate de angajamente >> sau << accrual accounting >>. Ea presupune individualizarea si reflectarea cheltuielilor in faza de angajare si consum, iar a veniturilor in
momentul obtinerii si a realizarii lor.
in concordanta cu principiul rezultatului este necesar sa se delimiteze momentul in care
cheltuielile se considera consumate si veniturile realizate, iar pe aceasta baza imputarea costului atasat in vederea determinarii rezultatului net. in acest sens s-a creat principiul recunoasterii cheltuielilor consumate in momentul utilizarii resurselor, iar a veniturilor realizate in momentul transferarii dreptului
de proprietate, deci al livrarii sau facturarii catre client. Daca veniturile nu sunt legate de vanzari (chirii, dobanzi de incasat) sunt considerate realizate in momentul constatarii lor. Pornind de la venitul realizat al exercitiului, in mod corespunzator se delimiteaza cheltuielile in calitatea lor de efort care au generat veniturile.
Asa cum se arata in contabilitatea anglo - saxona, cheltuielile se afla intr-o conexiune cu
veniturile deja recunoscute, proces cunoscut sub denumirea de “matching”. Toate cheltuielile angajate in cursul exercitiului care nu se pot atasa veniturilor realizate sunt “activate” sau recunoscute ca active, fiind imobilizate, stocate sau repartizate asupra mai multor exercitii. De asemenea, sunt “pasivizate” sau recunoscute ca pasive toate veniturile realizate in avans care sunt atribuite exercitiilor viitoare.