Muzeul Satului
Muzeul Satului este cea mai mare atractie turistica a orasului. Muzeul este o creatie a folcloristului si sociologului Dimitrie Gusti, el a fost inaugurat în 1936. Este un muzeu în aer liber înconjurat de verdeata si lacuri, ofera pe o suprafata de 30 de hectare 70 de gospodarii, cu ustensilele traditionale, precum si o moara de apa, una de vânt, o presa de ulei, etc., adunate din toate provinciile tarii.
Viata în mediul rural si obiceiurile rurale au o însemnatate majora în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea romana a trebuit sa aiba un caracter rural, iar înainte de prima jumatate a secolului trecut, XX, mare parte din populatia României traia la sat.
Comunitatile rurale erau organizate în asa fel încât sa satisfaca toate nevoile zilnice. Hainele erau facute manual. Pentru a construi Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obisnuia sa îl numeasca „sunetul trist al clopotelor istoriei României”, casele au fost dezasamblate, bucata cu bucata, transportate cu trenul, caruta sau cu barca pâna la Bucuresti unde au fost asamblate la loc pe suprafata muzeului de astazi aflata pe malul lacului Herastrau. Cea mai veche casa este construita în secolul al XVII-lea, iar cea mai recenta apartine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal si din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zona de câmpie prin fundatia înalta, cele de la ses fiind majoritatea cu fundatii joase, cele provenite din zonele unde invadau dusmanii des fiind jumatate îngropate în pamânt.
Prispa este un element specific arhitecturii românesti, ea fiind o terasa sustinuta de stâlpi; se poate sa o gasim pe toate laturile casei. În timpurile moderne casei taranesti i-a fost adaugata o camera de oaspeti unde taranul îsi tinea toate lucrurile de pret: carpetele, covoarele, vasele din lut, icoanele (pictate pe lemn în Tara Româneasca si Moldova si pe sticla în Transilvania), cuferele de zestre, etc. Chiar daca arhitectura atrage cel mai mult la Muzeul Satului nu trebuie uitat mobilierul caselor, uneltele, obiectele din lut, icoanele, carpetele si costumele folclorice, toate ilustrând dragostea de frumos a taranului român dorinta lui de a oferi tuturor obiectelor casnice si nu numai o expresivitate artistica.