Teoria transferului de protoni
Teoria transferului de protoni
In teoria clasica a disociatiei electrolitice, un acid se defineste ca o specie chimica ce da nastere, la dizolvarea in apa, unui ion de hidrogen, H+, iar o baza, ca o specie ce da nastere, in acelasi dizolvant, unui ion hidroxil,HO-.In afara de faptul ca aceasta definitie limiteaza fenomenul la solutii apoase, ea este cu totul improprie pentru o reprezentare cantitativa a catalizei prin acizi si baze. De altfel, ionii de hidrogen, adica protoni fara invelis de electroni, desi pot avea o viata trecatoare in stare gazoasa , nu pot exista liber in solutie apoasa (si nici in alti dizolvanti) din cauza tendintei lor extreme de a se combina cu moleculelei apei, sub forma de ioni de hidroniu, H3O+ si, in mod similar, cu moleculele multor altor dizolvanti.
Dupa J.N. Bronsted (1923) un acid este o specie ce are tendinta de a ceda un proton, iar o baza, o specie ce are tendinta de a accepta un proton, conform ecuatiei:
AH -> A-+H+
AH este numit acid conjugat al bazei A- si invers ecoatia nu inpune nici o restrictie in cea ce priveste sarcinile electrice ale acidului si bazelor. Semnul minus indica numai ca A- poseda o sarcina pozitiva mai putin decat AH ecuatia este insa o simpla schema. Un acid nu poate ceda un proton decat unei baze.Sa ne imaginam o a doua pereche conjugata de acid si baza
BH -> B-+H+
Combinand unu cu doi se obtine ecuatia unui proces ce poate avea loc in realitate
AH+B- -> BH+A-
Acidul este substanta capabila sa cedeze, in timpul reactiei chimice, unul sau mai multi protoni.
Baza este substanta capabila sa accepte, in timpul reactiei chimice, unul sau mai multi protoni.
Substanta anfotera (amfiprotica) este substanta care in prezenta unui acid se comporta ca o baza, iar in prezenta unei baze se comporta ca un acid.
Un acid pune in libertate acizii mai slabi decat el din sarurile lor.
O baza pune in libertate bazele mai slabe decat ea din sarurile lor.