Pelicanul comun si cret
Precum s-a vazut, majoritatea pelicanilor din Delta sunt pelicani comuni. Adultii acestei specii au o culoare alb-roz, iar în perioada nuptiala, ambele sexe poseda un ciuf, iar fruntea prezinta o excrescenta vizibila. Remigele – penele lungi ale aripii – sunt negre, ca la berze. Sacul gutural instrumentul de pescuit de baza al pelicanilor – este galbui, ca si o portiune de penaj de pe pieptul pasarii.
Pelicanul cret, mai putin numeric, dar raspândit pe un areal mai mare în Europa de sud-est, este de talie chiar mai mare decât specia precedenta, ambele specii înscriidu-se printre pasarile cele mai mari, cu o anvergura de peste 2 m. Culoalrea lui este de un alb-murdar spre plumburiu, remigele sunt negre numai spre partea de jos, iar sacul gutural al adultilor, în timpul reproducerii, este de un rosu evident. Puii pelicanului comun sunt acoperiti la început de un puf negru, schimbat treptat de pene maronii, care vor fi înlocuite cu penajul alb-roziu abia dupa prima napârlire completa, în locurile de iernare. Puii pelicanului cret sunt plumburii. Mentionam ca, în majoritatea determinatoarelor, coloritul puilor este redat incorect.